Jandarm constănțean înecat în apele mării

299
Jandarm constănțean înecat în apele mării - jandarmconstantean-1440948152.jpg
Ultima zi de vacanță pe litoral s-a terminat tragic pentru o familie din localitatea Mihail Kogălnicenu. 


Un militar din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și-a pierdut viața, sâmbătă dimineață, după ce s-a înecat în apele mării. Adrian Mihoc este din localitatea Mihail Kogălniceanu și de câteva zile se afla la mare împreună cu familia, în zona Năvodari. Înainte de a pleca spre casă, jandarmul a intrat în apă împreună cu nepoții săi pentru a mai face o baie. Fără să își dea seama, curenții i-au dus în larg, iar unul dintre ei a căzut de pe o saltea gonflabilă. Jandarmul și-a salvat nepotul, dar nu a mai putut ieși la suprafață. 


Salvamarii l-au adus la mal și au început manevrele de resuscitare. La fața locului a fost trimis și un elicopter SMURD, dar manevrele au fost zadarnice. Jandarmul a fost declarat decedat. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Potrivit unor surse, jandarmul nu avea probleme de sănătate și era un bun înotător. 


Adrian Mihoc avea 38 de ani și lucra în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța din anul 1999. 


"Ne aflăm într-un moment extrem de trist. A fost un militar responsabil, corect, devotat instituției, principial, prezent la datorie în orice moment, punând de multe ori interesele serviciului înaintea celor personale. Conducerea și întregul colectiv al IJJ transmite sincere condoleanțe familiei în această zi în care am pierdut unul dintre cei mai buni camarazi. Dorim să asigurăm familia subofițerului că vom face tot ce ne stă în putință ca instituție și ca oameni să o ajutăm în aceste momente dificile", a declarat Răzvan Ivan, reprezentantul IJJ Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2291 secunde