Un gălățean a obținut prima sentință de la Constanța prin care taxa de poluare este declarată ilegală

490
Un gălățean a obținut prima sentință de la Constanța prin care taxa de poluare este declarată ilegală - d5bb8af569f2f5dea6a5d75757c2245b.jpg
A fost emisă prima sentință din Constanța care a catalogat ca fiind ilegală taxa de poluare prevăzută în dispozițiile OG 50/2008, dispunându-se astfel rambursarea ei către plătitor. Tribunalul Constanța a obligat, printr-o hotărâre emisă recent, Ministerul Finanțelor Publice a Municipiului Constanța, să restituie unui bărbat din Galați suma de 8.549 de lei, reprezentând taxa de poluare plătită, plus dobânzile aferente.

Este vorba de acțiunea înaintată de Narcis Babu, din Galați, care, la data de 15 septembrie 2009, a depus, pe rolul Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ, o cerere de chemare în judecată a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Constanța solicitând instanței de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 8.549 de lei, plătită de către reclamant cu titlul de taxă de poluare, și a dobânzii legale aferente sumei amintite, începând cu data încasării și până la data restituirii efective a banilor.
Bărbatul, prin apărătorul său legal, respectiv avocatul Alina Mitria, a spus în cererea de chemare în judecată că, în luna august 2009, a cumpărat din Germania autoturismul marca Mercedes-Benz, tip E320. Pentru a putea înmatricula în România acest autoturism a fost obligat să plătească taxa de poluare prevă-zută de OUG nr. 50/2008, în sumă de aproape 9.000 de lei.
Potrivit apărătorului lui Babu, "taxa de poluare prelevată are un caracter ilegal, deoarece Codul fiscal nu putea fi modificat sau completat decât prin lege și nu prin ordonanță de urgență. Taxa de poluare pretinsă este contrară art. 25 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât creează o discriminare între produsele importate și cele interne, întrucât taxa de poluare se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută".

OUG 50/2008 încalcă normele CE, pe care România s-a obligat să le respecte
Judecătorii constănțeni au analizat normele Comunității Europene (CE) și tratatele aflate în vigoare între țara noastră și CE și au ajuns la concluzia că taxa ar fi ilegal aplicată.
Magistrații nu au putut ignora ceea ce se specifică, de exemplu, în art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, respectiv: "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare" sau "în plus, niciun stat membru nu va aplica asupra produselor provenind din alte state membre nicio formă de impozitare internă, de natură să asigure protecția indirectă a altor produse".
Analizând în paralel și dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, instanța a ajuns la concluzia că taxa percepută de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este ilegală.
Astfel că instanța Tribunalului Constanța a admis cererea lui Narcis Babu și obligă prin sentință Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către acesta a sumei de 8.549 de lei, cu dobânzile aferente percepute până la data plății efective.
Sentința poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5053 secunde