Un tânăr acuzat că a violat o minoră din Oltina, condamnat la nouă ani de închisoare

1959
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la pedeapsa de nouă ani de închisoare a lui Mihai Constantin, de 21 de ani, din Oltina, acuzat că a violat o minoră de 14 ani. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit anchetatorilor, Mihai Constantin este acuzat că, în seara de 2 august 2008, a constrâns-o pe Mioara P., de 14 ani, din aceeași localitate, să întrețină raporturi sexuale cu el. Victima le-a povestit anchetatorilor că, în seara respectivă, era împreună cu o prietenă, Dorina Ciobanu, la cișmeaua din sat, iar, la un moment dat, în preajma lor a apărut și agresorul, care abia se mai ținea pe picioare de beat ce era. Minora a declarat că tânărul i-a cerut insistent să întrețină relații sexuale cu el, iar ea l-a refuzat. Văzând că este respins, tânărul a lovit-o peste față, moment în care prietena a intervenit pentru a o apăra. Atunci, Constantin a luat-o de gât cu forța și a târât-o practic spre locuința sa. În drumul lor, cei doi s-au întâlnit cu un alt localnic, Voicu Ciobanu, pe care agresorul îl cunoștea. Fata a spus că s-a rugat de martor să o salveze, însă acesta nici nu a luat-o în seamă. Ajunși în locuința lui Ciobanu, individul a dezbrăcat-o cu forța pe adolescentă, a aruncat-o pe pat și a forțat-o să întrețină cu el un raport sexual normal, amenințând-o cu bătaia. După ce a fost batjocorită, fata s-a rugat de agresor să o lase să meargă la toaletă și, profitând de ocazie, a luat-o la fugă prin spatele caselor din sat până a ajuns la locuința surorii sale. Acolo și-a găsit prietena și sora disperate, după ce o căutaseră prin tot satul. Împreună au mers la sediul poliției locale, unde adolescenta a mărturisit că a fost victima unui viol și a depus plângere împotriva lui Mihai Constantin, care a și fost reținut după două zile de la comiterea faptei. În tot acest timp, tânărul s-a ascuns de poliție și le-ar fi terorizat pe fată și pe rudele sale. El le cerea să își retragă plângerea, pentru că, în caz contrar, le va da foc la casă și le va omorî.
Ulterior, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dispus punerea în libertate a lui Mihai Constantin pe motiv că, în urma raportului de expertiză biocriminalistică - ce a vizat corpul și hainele victimei -, s-au descoperit alte urme ADN, respectiv ale altui bărbat decât cel acuzat de viol. Prin urmare, judecătorii au înlocuit măsura arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi țara, el fiind obligat, totodată, să respecte anumite condiții, cum ar fi: să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori e chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția comunei Oltina; să nu își schimbe locuința; să nu se apropie de partea vătămată, membrii familiei acesteia, martori și să nu comunice cu aceștia, direct ori indirect.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2695 secunde