Un tânăr de 26 de ani este căutat de familie

499

Articole de la același autor

Un tânăr a plecat și nu s-a mai întors acasă, familia lui anunțând oamenii legii despre dispariția sa, după ce a încercat să ia legătura telefonic cu el dar nu a reușit.
Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, vineri, de Victor Sandu, din Constanța, că fiul său, Gabriel Sandu, de 26 de ani, a plecat de la domiciliu la data de 27 august și până în prezent nu a mai revenit.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tânărul a plecat de acasă având asupra sa suma de 4.000 de lei, două telefoane mobile și actele de identitate, nelăsând niciun bilet familiei prin care să justifice unde se duce.
În altă ordine de idei, familia lui Gabriel spune că nu este pentru prima dată când băiatul pleacă de acasă mai multe zile, însă acum sunt speriați deoarece nu au reușit să vorbească cu el la telefon și se tem să nu i se fi întâmplat ceva rău.
Tânărul are o înălțime de 1,82 metri, constituție atletică, păr negru tuns scurt, ten deschis, față ovală, ochi negri și are o cicatrice pe frunte în partea dreaptă.
La data dispariției era îmbrăcat cu pantaloni de culoare bej, cămașă cu mânecă scurtă de culoare bej cu carouri și sandale, fără ciorapi.
Cei care pot da relații despre el sunt rugați să anunțe cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6741 secunde