UPDATE! Accident grav la Constanța. Un microbuz răsturnat, două persoane sunt încarcerate

22429

Articole de la același autor

Echipele de descarcare și cele de paramedici Constanța au fost solicitate, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Topraisar, acolo unde s-a petrecut un accident grav.

Din primele informații, se pare că un microbus s-a răsturnat și cel puțin două persoane sunt rănite grav. "Patru victime au reușit să iasă din mașina răsturnată, dar două persoane sunt incarcerate, prinse sub microbuz", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

La fața locului au fost trimise patru echipaje SMURD, 1 ATPVM, 1ASAS, un echipaj de descarcerare și trei ambulanțe.

UPDATE 1: Echipele de salvatori ajunse la fața locului au găsit 11 victime, din care două sunt prinse sub microbuzul răsturnat. În total, intervin opt ambulanțe, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.

"Avem forțe suficiente la fața locului, nu a fost activat planul roșu!", a precizat reprezentantul ISU.

UPDATE 2: Ambele persoane au fost extrase de sub microbuz. Potrivit pompierilor, acestea sunt rănite grav și inconștiente. Medicii le acordă primul ajutor.

UPDATE 3: 18 persoane cu multiple traumatisme au fost preluate si transportate la spital pentru investigatii medicale amănunțite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2408 secunde