Urci beat sau drogat la volan? Scapi doar cu amendă

1855
7
Urci beat sau drogat la volan? Scapi doar cu amendă - urcibautsaudrogat-1391358309.jpg

Articole de la același autor

Pedepse mai blânde pentru șoferii care încalcă regulile de circulație, de la 1 februarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală. În rândurile următoare, vă prezentăm ce modificări trebuie să știe șoferii. 
Începutul lunii februarie a venit și cu intrarea în vigoare a unei noi legislații penale și, s-ar putea spune, după cum arată prevederile noilor coduri după care se vor întocmi do-sarele penale, și cu vești bune pentru șoferi. Cea mai importantă modificare îi vizează pe șoferii surprinși la volan sub influența băuturilor alcoolice. Dacă până luna trecută șoferii care aveau o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în sânge riscau o pedeapsă cu închisoare între 1 și 5 ani, de luna aceasta aceștia pot să primească doar o amendă penală. De asemenea, tot cu o amendă penală pot să se aleagă și șoferii care sunt depistați sub influența substanțelor narcotice, cei care pun în circulație un autoturism neînmatriculat sau cu numere false. 
O singură testare biologică pentru alcoolemie 
O altă schimbare privește alcoolemia luată în considerare în actele depuse în dosarul penal. Astfel, anchetatorii vor lua în considerare numai alcoolemia stabilită "la momentul prelevării mostrelor biologice". Astfel, polițiștii spun că testarea cu aparatul Drager va avea strict caracter informativ și la dosar va fi consemnat rezultatul analizei probelor biologice. Singura analiză a probelor biologice, căci nu vor mai fi efectuate două, ca până în prezent! Deja au început să apară voci care contestă această nouă prevedere, atrăgând atenția că lasă loc aranjamentelor și înțelegerilor între șoferi și rutieriști. "Nu se poate amâna momentul prelevării probelor. Șoferul este însoțit de un polițist când se face testarea biologică. Nu cred că polițistul ar avea interes să-l ducă pe șofer la analize după vreo cinci ore", a dat asigurări comisarul șef Lucian Diniță, șeful Direcției Poliție Rutiere. 
Pedeapsă mai mică pentru refuzul testării 
În vechiul Cod Penal, șoferul care refuza recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau intoxicării cu substanțe narcotice era pedepsit cu închisoare între 2 și 7 ani. De sâmbătă, același șofer riscă o pedeap-să între 2 și 5 ani. 
Mai multe procese civile între șoferi și victime  Șoferii care produc accidente cu victime pot să scape basma curată, după cum arată prevederile noului Cod Penal. Astfel, oamenii legii vor constitui dosare penale pentru vătămare corporală doar dacă victima unui accident rutier a suferit leziuni care necesită mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă a suferit "un pre-judiciu estetic grav și permanent", un avort sau o infirmitate. În schimb, victimele care vor avea nevoie de mai puțin de 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare vor avea doar opțiunea să-i ceară despăgubiri șoferului pe latură civilă. Modificările nu se opresc aici, dar veștile bune da. De câteva luni, pe birourile senatorilor se află un proiect de actualizare a Codului Rutier, care prevede majorarea semnificativă a amenzilor. Iar oamenii legii spun că este foarte posibil ca acest proiect să intre în vigoare în cursul acestui an.


Comentează știrea

noni
3 februarie 2014
Nicusor e linistit acum

A plecat din tara pe vechiul cod penal, s-a intors exact a doua zi de la intrarea celui nou. Poate sa bea linistit si sa probeze toate intersectiile orasului, sa vada in care se doarme cel mai bine, delapidarea si traficul de influenta nu se mai pedepsesc atat de grav, se da in continuare bolnav si patran si cere clementa, etc. Cand a facut toate astea, era bolnav ? Nu vine pedeapsa da le Dumnezeu, sa ne multumeasca si pe noi, pe lumea asta ? Trec pe la biserica azi si aprind o lumanare, doar ca nu m-am hotarat inca unde o pun, in stanga sau in dreapta ?

n.v.t.
3 februarie 2014
:-) :-) :-)

ha ha ha, chiar de asta avea acum cea mai mare nevoie Romania! ca in rest..toate bune si frumoase.. dragi mei, aceste legi sunt introduse in tari civilizate.. unde carnetul de conducere se ia pe merit! nu ca in Romania.. pai voi chiar credeti ca Romania a ajuns pana la acel nivel de gandire ca alte tari, nu dragii mei Romania inca se afla in acel stadiu in care confunda cuvantul liberate cu inconstienta, cu bataia de joc, cu prostia, cu toate relele dar mai putin cu ce insemana cu adevarat cuvantul libertate = bucuria de a trai liber cu mare respect pentru tine si pentru ceillalti, respect pentru viata ta si a celorlalti..

0.5l
3 februarie 2014
e foarte grav

Nu ca pana acum n-ar fi fost. Stai sa vezi la vara ce-o sa fie prin mamaia, toti idiotii drogati sau rupti de beti facand liniute pe strada si pe bordul masinii. Noi romanii nu suntem inca pregatiti pentru legi de genul asta. Astea sunt pentru oameni civilizati care se urca responsabil la volan, nu cine stie ce moldovean venit la mare plin de bani furati de la altii si care abia asteapta sa se sparga-n liniute si sa ne arate noua ca la Braila e mai ciumegeala ca la mare. Unde e pasaportul ca nu-l mai gasesc

pt n.v.t.
3 februarie 2014
respect

Mare cuvant ai folosit, din ce in ce mai putini fac asta. Perfect de acord cu tine, dar din pacate suntem departe de a ne respecta pe noi, ce sa ma zic de ceilalti ? O sa mai dureze ceva pana atunci dar sunt optimist. Inca

Pt ca tasu e putrd de bogat, iar ei simt ca nu mai au pt. ce trai
3 februarie 2014
Lege pt. depresivii care nu mai au nici un scop in viata

Lege facuta special pt. puslamalele, pardon progeniturile celor din politica si celor cu bani ?

RICA VENTURIANO
3 februarie 2014
CORECT

SE PARE CA IN TARA ASTA NU STIM CE VREM....UNII DORESC INASPRIREA SANCTIUNILOR PENTRU ABATERILE SOFERILOR....ALTII SUNT DE ACORD DAR ADOPTA O LEGE IMBECILA....CEL MAI CORECT AR FI CA ATUNCI CAND VOM INTALNI UN ASTFEL DE SPECIMEN JEGOS,SA II LUAM SUFLAREA PE LOC.....ORICUM VOM PRIMI O PEDEAPSA MAI MICA...

Hey Roop
19 februarie 2014
alamron aemuL

Daca acum este voie baut sau drogat la volan, daca acum Cioaca, fostul condamnat ptr. crima este scos sub supraveghere si reangajat in Politie, daca acum atentatorul la viata care a orbit o tanara in Buc. cu un glont a fost eliberat din inchisoare, atunci asta inseamna o politica consecventa! Consecventa cu lipsa de politica (a se vedea ce inseamna "politica"), de administrare corecta a tarii si a societatii. Este mai simplu acum sa fii violator, criminal, infractor, nebun decat om normal, cinstit. Vai de noi si vai de cei de dupa noi!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3675 secunde