Urmărire pe străzile din Mangalia, finalizată în arestul poliției

1494
Urmărire ca în filme, vineri dimineață, pe străzile din municipiul Mangalia. Bogdan E., de 32 de ani, din Mangalia, conducea o Skoda pe strada Constanței din municipiu, dinspre stațiunea Saturn către strada Lavrion. La un moment dat, bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri, însă acesta nu a respectat sem-nalele polițiștilor și a fugit de oamenii legii. 

Rutierii au pornit în urmărirea bărbatului și, câteva minute mai târziu, au găsit mașina abandonată în fața unui hotel din stațiunea Saturn. Polițiștii au reușit să-l prindă pe fugar 20 de minute mai târziu. 

Oamenii legii l-au testat cu etilotestul, iar rezultatul nu a fost surprinzător deloc: bărbatul avea o alcoolemie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, polițiștii rutieri au stabilit că Bogdan E. avea permisul suspendat din martie 2011, ca urmare a unei infracțiuni la regimul rutier. 

Bărbatul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2635 secunde