Astăzi, 29 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, sunt puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 10 în județul Constanța, 2 în județul Ialomița și 1 în județul Brăila.
Din cercetări, a reieșit că, în anul 2021, mai multe persoane - angajați ai unei societăți comerciale din portul Constanța, transportatori și administratori de societăți comerciale din domeniul comerțului cu cereale - ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magazinele respectivei societăți comerciale.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.300.000 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ialomița și Brăila, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.