Polițiștii constănțeni s-au autosesizat și caută mai mulți tineri care au înțeles prin „distracție” să arunce lucruri de la balconul locuinței unde erau cazați, în stațiunea Mamaia, peste mașini și peste oameni, și să-și bată joc de oamenii care cerșesc.
În spațiul public au fost publicate, în ultimele zile, mai multe filmulețe în care mai mulți tineri se distrează distrugând și bătându-și joc de oameni. Din primele informații, se pare că filmulețele sunt realizate chiar de către ei și urcate pe rețelele de socializare. Într-unul dintre materiale se vede cum tinerii aruncă cu un șezlong de la balcon, pe o mașină parcată, într-altul cum aruncă cu un pahar spre două tinere care treceau pe alee, care s-a spart în spatele lor. În altul, petrecăreții iau ochelarii unui tânăr aflat la o masă, pe o terasă, iar în altele obligă un copil care cerșea să facă flotări pentru a primi bani. Revoltător este însă și videoclipul în care tinerii le cer unor femei aflate la cerșit, cu copiii în brațe, să-și omoare pruncii. „Îți dau 20 de milioane de lei dacă îți omori copilul acum! Hai, dă cu el de pământ, ce mare lucru, faci altul!", se aude cum o îndeamnă unul dintre petrecăreți pe o femeie.
„În urma apariției în spațiul public a imaginilor respective, vă comunicăm faptul că polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în vederea stabilirii identității persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.
Menționăm faptul că, până la acest moment, nu a fost depusă nicio plângere, iar pe această cale, rugăm persoanele implicate să ofere sprijin organelor de cercetare penală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.