Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au organizat o acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc, grup la care, ulterior, ar fi aderat alte două persoane, care ar fi acționat în județele Tulcea și Constanța, până la data de 4 august 2022.
Astfel, una dintre persoane ar fi înființat și întreținut o cultură de cannabis în județul Tulcea, drogul de risc fiind distribuit de celelalte persoane în localitățile Medgidia și Constanța.
În perioada 17 noiembrie 2021 – 4 august 2022, ar fi fost vândute aproximativ 9.000 de grame de canabis.
La data de 4 august a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au depistat, în flagrant delict, una dintre persoanele bănuite, un bărbat, de 48 de ani, în timp ce ar fi vândut 2.116 grame de cannabis (2,1 kilograme).
10 mandate de arestare, puse în aplicare
Ulterior, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, orașul Năvodari și în județul Tulcea, fiind descoperite 70 de grame de cannabis, 10 grame de hașiș, 1,95 grame de cocaină, 23,45 grame de semințe de cannabis, 10 plante de cannabis, având substanța activă THC în cantitate de 4.873,45 grame, 23 de grame de aur, 2 cântare electronice, 124 de pliculețe goale, 15 telefoane mobile, 566 de cutii cu privire la care urmează să se dispună expertizarea, pentru a se stabili dacă sunt materiale pirotehnice, 3 ceasuri, 2 autoturisme, 2 pistoale, 71.138 de lei, 29.965 de euro, 60 de dolari, 555 de lire turcești, 135 de lire sterline și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma perchezițiilor, cinciu persoane bănuite au fost conduse la audieri, iar, în urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a acestora, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Ulterior, la data de 5 august a.c., cele 5 persoane bănuite au fost arestate preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.