Violată în drum spre serviciu. Ce spun procurorii

388
1

Articole de la același autor

O tânără de 26 de ani a fost violată, în plină zi, la Constanța. Oamenii legii spun că scenele de groază s-au petrecut în apropierea unul mall din Constanța, în timp ce tânăra se deplasa către serviciu. Aceasta a fost oprită de un individ, care i-a cerut bani și telefonul mobil. Spunând că nu are lucruri de valoare la ea, agresorul a decis să ducă lucrurile mai departe și a violat-o. 
După ce a reușit să scape din ghearele bărbatului, tânăra a sunat imediat la 112. Între timp, agresorul fusese prins de paznicii mall-ului. 


"În sarcina inculpatului s-a reținut că în timp ce se afla pe o alee din zona unui complex comercial, prin constrângere, a întreținut acte sexuale cu partea vătămată, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a reținut că atât înainte, cât și ulterior comiterii infracțiunii de viol, prin folosirea de violențe, inculpatul i-a solicitat acesteia să îi dea telefonul mobil și banii, lucru nerealizat datorită inexis-tenței acestor bunuri asupra părții vătămate. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezum-ției de nevinovăție", spun repre-zentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Agresorul a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. 


Comentează știrea

cititor
15 octombrie 2013
tîrziu

Stirea asta a apărut in alte ziare de ieri....

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 August 2013
Stire din Fun : Mai las-o naiba de conștiință!
Pagina a fost generata in 0.5396 secunde