X

VIOLENȚA DOMESTICĂ, UN FENOMEN ACTUAL! Mii de ordine de protecție, emise de polițiști

362
VIOLENȚA DOMESTICĂ, UN FENOMEN ACTUAL! Mii de ordine de protecție, emise de polițiști - violentadomesticafemei-1682750857.jpg
În primele 3 luni ale acestui an, polițiștii au emis 2.983 de ordine de protecție provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată, informează Poliția Română.

La nivel național, în primele 3 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 5,6%, față de primele 3 luni ale anului 2022, de la 12.604 la 13.307 fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 61% (8.005 fapte), ,,amenințarea” – 12% (1.551 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (1.312 fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție” – 8% (1.009 fapte) și „nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului” – 4% (510 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total.

După locul comiterii, 10.852 au fost comise la domiciliu și 2.455 în spațiul public.

În primele 3 luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (13.502) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (13.895).

Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 2.524 sunt bărbați, 9.171 sunt femei, iar 2.200 sunt minori.

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 2.752 de ordine de protecție, 1.255 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

2.461 de ordine de protecție au fost emise la solicitarea victimelor, 202 la solicitarea procurorului și 89 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 1.009 infracțiuni, cu 32% mai multe față de perioada similară a anului 2022, dintre care 656 în mediul urban și 353 în mediul rural.

La nivel național, au fost emise 2.983 de ordine de protecție provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.

Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 2.629 au fost confirmate de unitățile de parchet (88%).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 184 de infracțiuni, dintre care 112 în mediul urban și 72 mediul în rural.

Numărul mai mare de infracțiuni de violență în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliției Române, pentru ajutor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6695 secunde