300 de polițiști au protestat în fața Prefecturii:

"Vom sta acasă în ziua alegerilor prezidențiale, să păzească guvernanții urnele!"

713
În jur de 300 de polițiști au protestat, ieri, în fața Prefecturii Constanța pentru condiții mai bune de muncă și menținerea salariilor și primelor. Oamenii legii au manifestat, timp de două ore, fluierându-i copios pe guvernanți.

Înarmați cu fluiere, pancarde și benere, polițiștii au cerut finanțarea corespunzătoare a sistemului, plata sporurilor și a primelor, condiții mai bune la locul de muncă.
Inspectorul George Caraivan, liderul din Constanța al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, a prezentat celor prezenți principalele probleme cu care se confruntă polițiștii, după care a depus un memoriu la Prefectură privind revendicările protestatarilor.

"Nu mai vrem să sponsorizăm ministerul"
Polițiștii constănțeni sunt supărați pentru că sunt obligați să muncească sute de ore suplimentare pentru care nu sunt plătiți, că li s-au luat banii pentru chirie și primele de vacanță, că sunt obligați să aducă de acasă bani pentru a-și putea desfășura activitatea profesională.
"Suntem obligați să plătim noi carburantul pentru mașinile de serviciu, să aducem de acasă mobilier, calculatoare, imprimantă, hârtie, totul. Nu ne dau nimic. Nu cerem să ni se mărească salariile, ci să se păstreze cele care sunt. Să ne plătească banii de chirie și primele de vacanță, drepturi care ne revin prin lege. Vom ajunge să nu ne mai putem întreține familiile, avem rate la bănci. Așa vor ei să combată corupția? Noi avem nevoie de oameni, iar ei anunță disponibilizări. La nivel național sunt peste 8.000 de posturi vacante, asta în condițiile în care există peste 2.000 de agenți care au ieșit de pe băncile școlii de poliție și stau într-un concediu prelungit. Munca pe care ar fi trebuit să o facă ei ne revine tot nouă. Am ajuns să sponsorizăm noi Ministerul Administrației și Internelor", a declarat subinspector Vasile Zelcă.

Să vină hoții peste ei!
De asemenea, polițiștii sunt hotărâți să intre toți de-o dată în concediu fără plată chiar în ziua alegerilor, asta dacă guvernanții îi vor obliga să stea acasă. "Un domn ministru a ieșit pe posturile TV și a spus că va trebui să ne luăm 10 zile concediu fără plată. E posibil așa ceva? Atunci, să vină hoții peste ei, pentru că noi ne vom lua toți, în același timp, concediul fără plată. Ba chiar, ne vom lua aceste zile în perioada alegerilor prezidențiale. Să păzească guvernanții urnele", a precizat George Caraivan, acompaniat de fluierăturile și huiduielile sutelor de polițiști.
Oamenii legii susțin că în aceste condiții nu îi mai pot apăra pe cetățeni pentru că ei nu pot aduce până la nesfârșit bani de acasă pentru a-și face meseria, invocând totodată și legile proaste care îi avantajează pe infractori. "Polițiștii sunt bătuți pe stradă, li se distrug mașinile, iar judecătorii le dau drumul imediat agresorilor pentru că nu constituie pericol public. Vrem o lege mai bună în care polițistul să nu mai fie agresat", au scandat cei prezenți.
Pentru toate doleanțele și probleme prezentate, lucrătorii din MAI îi consideră vinovați pe politicieni și guvernanți, pe care i-au fluierat copios.
Liderul sindicatului a precizat că toți polițiștii prezenți la protest se află în afara orelor de program și că acțiunea lor nu a periclitat în nici un fel siguranța publică sau rutieră. Caraivan a mai declarat că dacă aceste manifestări nu vor rezolva nimic, atunci se va hotărî la nivelul sindicatului o altă formă de protest.
Polițiștii vor continua manifestațiile, zilnic, până pe 21 august, între orele 10 și 12, pe platoul din fața Prefecturii Constanța.
Acțiunea de ieri s-a desfășurat simultan în toate județe țării, mii de polițiști pichetând sediile prefecturilor sau inspectoratelor județene de poliție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.583 secunde