Vrei să scapi de suspendarea permisului? Trebuie să mergi la psiholog

1121
2
Vrei să scapi de suspendarea  permisului? Trebuie să mergi la psiholog - fondstrategierutiera5-1366041245.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Siguranță Rutieră 2013-2020. Printre modificări se află și pedepse aspre pentru șoferii care apasă pedala de accelerație prea tare, interzicerea detectoarelor radar și posibilitatea șoferilor de a-și îndrepta greșelile rutiere prin consilierea psihologică.

În plus, proiectul prevede introducerea unei inspecții tehnice de siguranță.

Strategia cuprinde măsuri de la completarea legislației rutiere până la îmbunătățirea calității instruirii oferite de școlile de șoferi și centrele de pregătire profesională din transporturile auto și a evaluării medicale și psihologice a candidaților pentru obținerea permisului auto. Nu sunt uitate nici drumurile, dar prioritățile înscrise la capitolul privind dezvoltarea infrastructurii rutiere nu reprezintă o noutate.

Fără detectoare de radar, fără ATV-uri și cu amenzi uriașe

România nu a avut o strategie pe termen lung privind siguranța rutieră, dar a preluat obiectivul european de reducere a numărului deceselor odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007, se arată în Strategie.

În document este prevăzută completarea legislației rutiere "cel puțin" cu interzicerea folosirii dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, mărirea intransigenței legii față de vitezomani, prin creșterea graduală, în funcție de mărimea vitezei, a duratei de suspendare a permisului și a cuantumului amenzii, interzicerea accesului pe drumurile publice a ATV-urilor, cu excepția drumurilor comunale, pentru care este obligatoriu să existe avizul autorităților administrației publice locale.

De asemenea, proiectul conține oferirea posibilității șoferilor de a opta pentru recuperarea de puncte de penalizare prin participarea în centre autorizate la programe de reabilitare comportamentală sau consiliere psihologică, la cursuri de conducere defensivă și preventivă sau la efectuarea în spitale a unui stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere, după caz.

Un tichet de contravenție va însoți permisul de conducere

De asemenea, proiectul are în vedere creșterea gradului de încasare a amenzilor și scăderea costurilor administrative de procesare a contravențiilor. Astfel, strategia propune introducerea unui tichet de contravenție care să însoțească permisul de conducere și să cuprindă sancțiunile la regimul circulației achitate. Lipsa acestuia poate dovedi neachitarea contravalorii amenzii și, în condițiile în care nu a fost exercitată o cale de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, poate atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata amenzii. De asemenea, în proiect se mai arată și crearea serviciului public on-line ce va permite utilizatorilor plata amenzilor.

Siguranța transporturilor rutiere de marfă și de persoane

La capitolul "Creșterea siguranței transportului rutier de marfă și a transportului de persoane în curse regulate" sunt prevăzute îmbunătățirea permanentă a legislației din domeniul transporturilor, îmbunătăți-rea planificării și modului de efectuare a activităților de control în domeniu, prin folosirea informațiilor oferite de sistemele de suprave-ghere video a traficului, la care să aibă acces instituțiile și organismele cu atribuții în domeniu. În ceea ce privește transportul de marfă, pentru degrevarea și sporirea siguranței sistemului rutier, se vor promova transporturilor combinate, de tip RO-LA. 

În urma numeroaselor accidente grave cu implicarea autobuzelor cu capacitatea mai mică de 22 de locuri, dotarea acestora cu limitatoare de viteză și instituirea obligației utilizării centurilor de siguranță a fost introdusă cu titlu de obligativitate prin noua legislație a transporturilor rutiere. La transportul rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interjudețean se urmărește înlocuirea etapizată a vehiculelor de capacitate până în 22 de locuri, cu autobuze și autocare, pentru sporirea siguranței și a confortului acestui tip de transport.

Inspecția tehnică de siguranță

Un alt capitol important în proiect se referă la introducerea inspecției tehnice de siguranță pentru repunerea în circulație a vehiculelor implicate în accidente rutiere, inspecție care va cuprinde verificări suplimentare (structura caroseriei, sistemul de direcție, etc.). Totodată, documentul prevede efectuarea de ex-pertize tehnice extrajudiciare vehiculelor implicate în accidente rutiere, în vederea identificării pieselor și lucrărilor necesare restabilirii parametrilor funcționali ai vehiculelor din punct de vedere al siguranței rutiere și a protecției mediului. 

Comentează știrea

teh59
16 aprilie 2013
muritori de foame

si asa multa lume nu se duce la acei.. care sunt intorsi de la tata psihologi si psihiatri.. asa ca..ii ajuta statul..poate cineva are in familie un practicant al acestor detestabile meserii

marcel
18 aprilie 2013
La caruta si cal.

Atatea taxe si pedepse. Interziceti toate masinile (tot sunt poluante ) si treceti la carute, ca tot sunt ecologice si nu mai platim ,,militia de circulatie". Si uite asa face statu matu mare cat ciorapu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0803 secunde