Zeci de kilograme de articole pirotehnice, confiscate la Constanţa. Recomandări de la poliţişti

242
Zeci de kilograme de articole pirotehnice, confiscate la Constanţa. Recomandări de la poliţişti - img20231220wa0018-1703083341.jpg

Articole de la același autor

La data de 19 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune de verificare a legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

Activitățile au fost derulate în 9 piețe din municipiul Constanța și la sediile a 17 societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 la O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 3 la Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 15.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 30 de kilograme de articole pirotehnice care erau oferite spre vânzare fără respectarea normelor legale, precum și suma de 200 de lei.

Pentru a fi în siguranță în perioada Sărbătorilor de Iarnă, polițiștii vă recomandă să respectați prevederile Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Astfel:

1.Cumpărați petarde și articole pirotehnice doar de la comercianți autorizați și verificați autenticitatea produselor.

2. Respectarea legislația privind comercializarea și utilizarea petardelor și instrucțiunile de folosire.

3. Asigurați-vă că persoanele care achiziționează sau utilizează petarde respectă vârsta minimă impusă de lege, respectiv vârsta de 16 ani în cazul deținerii și utilizării articolelor pirotehnice din categoria I și 18 ani în cazul achiziționării acestora.

4. Comercianții trebuie să depoziteze și să expună petardele în mod corespunzător, respectând condițiile de siguranță și evitând expunerea la surse de căldură.

5. Respectați instrucțiunile de utilizare și avertismentele referitoare la potențialele riscuri.

7. Nu folosiți petarde în zone aglomerate sau unde pot exista materiale inflamabile.

10. Sesizați poliția cu privire la orice încălcare a legislației în domeniu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.639 secunde