Confesiunea unor prieteni…

405
3 min citire
Două prietene se confesează una alteia:
- Cum a fost, draga mea, seara ta de ieri?
- Ooo, nici nu vreau să mai discut despre asta! Tot ce pot să-ți spun e că a fost un dezastru total! Hai să-ți povestesc: soțul a venit acasă, obosit, ca de obicei, de la muncă. A stat nemișcat un pic, apoi a mâncat în patru minute, jur, am stat cu ochii pe ceas!, mâncarea lui preferată, pe care o gătisem cu atâta drag toată după-amiaza, dar nu mi-a spus nici măcar sărut-mâna pentru masă! Așa e el! După aia, vâzând că nu mi-a picat bine cum s-a purtat, am făcut dragoste trei minute. Îți jur, fix trei minute, am stat cu ochii pe ceas. După asta ce crezi că a făcut? A adormit în fix două minute, îți jur, am stat cu ochii pe ceas! Dar tu, ce spui, seara ta a fost mai bună?
- Ooo, abia aștept să-ți povestesc! A fost de-a dreptul superbă, n-am s-o uit prea curând, îmi pare rău că la tine a fost cam nasol. Păi, când eu am ajuns acasă, soțul deja mă aștepta. M-a invitat la o cină romantică la restaurant, cred că și-a dat seama că uitase de sportul ăsta și s-a gândit că merit și eu să fiu scoasă în lume, măcar din când în când. Mi-a comandat ce știa el că-mi place mult, fără să se gândească, de data asta, la bani. A fost foarte generos, chiar m-a dat pe spate! După cină, mă gândeam că o să ne întoarcem acasă. Dar nu s-a întâmplat asta! M-a invitat drăgăstos la o plimbare sub cerul înstelat. O oră a durat plimbarea asta, mi-a mers la suflet! Dar să nu-ți imaginezi că surprizele s-au terminat odată cu plimbarea! Nici vorbă! Acasă, s-a întrecut pe el, a aprins zeci de lumânări în jurul nostru, preludiul a durat o oră, după care am făcut dragoste înfocată o oră întreagă, apoi am stat amândoi de vorbă încă o oră… A fost o seară de neuitat!
Culmea ironiei, exact în același timp, soții celor două prietene se confesau în pauza de prânz:
- Cum a fost seara ta de ieri?
- Ooo, genială! Mâncarea mea preferată era gata când am ajuns acasă, am mâncat repede, știi cum mănânc eu! Apoi am făcut dragoste și ne-am culcat. Dar seara ta?
- A fost un dezastru! Am ajuns acasă devreme ca să instalez noul dulap, de nu l-aș mai fi luat! Mașina de găurit a provocat un scurt circuit, nu am reușit să repun curentul în funcțiune, deși m-am chinuit ceva. Când a venit ea acasă, ca să putem mânca ceva, că eram și lihnit, și nervos, și obosit, a trebuit să o scot la un restaurant, că doar nu era să mă duc singur! Mâncarea a fost atât de scumpă, că nu mi-au mai rămas bani de taxi ca să ne întoarcem, așa că am luat-o pe jos. Cum acasă era beznă, a trebuit să aprind lumânări ca să putem vedea pe unde călcăm. Îmi venea să explodez de nervi și draci, așa că mi-a trebuit o oră până să mă bag la o partidă de sex, ca să nu se supere ea, și altă oră, la nervii mei, ca să termin. Pe urmă, imaginează-ți, mi-a trebuit încă o oră ca să adorm, pentru că în tot timpul ăsta, doamnei mele nu i-a tăcut pliscul nici măcar o secundă…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde