Maimuța revoltată

Odată, o maimuță, din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atențiune! Sunt foarte ofensată!
Circulă-n lume o vorbă deloc adevărată:
Că omul ar descinde din buna noastră rasă,
Însă ideea aceasta îmi pare odioasă!

Ați pomenit vreodată divorțul printre noi?
Copii lăsați pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoarde, la noi, bolnavi mintali?
Drogați, lacomi de cărnuri sau homosexuali?
Escroci, bandiți, golani sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi așa prostie!

Nici teroriști, nici droguri, nici luptele de clasă,
Familii dezmembrate, copii fugiți de-acasă...
Cât am făcut eu jungla, scuzați, n-am observat
În obștea noastră, cocotier privat,
Nici garduri și nici paznici, nici pui murind de foame,
Sau omorâți în taină de-așa zisele lor mame.

Nu veți vedea vreodată, cât soarele și luna,
O minte de maimuță dospind în ea minciuna.
Chiar de aș fi silită de vreun laborator,
N-aș deveni port bâtă și nici informator.

Și, iata încă una, din lumea lor de jos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici fine inchiziții și nici legați în lanțuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin șanțuri,
Nici Ordin mondial, nici naționalism,
Și nici vreo îndoială ce duce-n ateism!

E-adevărat că omul s-a coborât cu noi...
Dar, să fim rezonabili: n-a coborât din noi!