Șobolanul și pisica

Ori de câte ori Ileana, face biata vreo greșeală,

Maică-sa o dojenește și-i mai face și-o morală:

- Fă Ileană, fii cuminte, de nu ești ascultătoare

Îți va crește drept pedeapsă o pisică-ntre picioare!

Timpul își torcea fuiorul, dar Ileana n-avea frică,

Că deși greșea întruna, nu-i creștea nicio pisică.

Dar veni și-o zi de iarnă, când cuprinsă de-un fior

Observă că-ntre picioare îi crescu un pufișor.

Și plângea cu-atâta jale, zi de zi, seară de seară,

Că vedea crescând pisica și-o va face de ocară.

Dar când jalea-i fu mai mare, întâmplarea-n cale-i scoase

Pe Ion venind din deal, de mai sus cu două case.

-Ce-i cu tine, fă Ileană? Nu-ți veni cumva sorocul?

-Mă Ioane, nu-i nimica, dar m-a părăsit norocul.

Și apoi din vorbă-n vorbă, povești de-a fira-n păr

Întâmplarea cu blestemul și amarul adevăr.

-Nu-i nimica, fă Ileană, și pe mine-acum un an

Mă tot blestema mămica, de-mi crescu un șobolan.

Și să vezi ce mare este, când înalță capul chel,

Că din cioareci el îmi face un adevărat castel.

Și ce-ai zice tu, Ileană, dac-am da noi șobolanul

Să-l înghită pisicuța? Ne-am mai potoli amarul.

- Fie, îi răspunse fata, dar să nu-mi facă vreun rău

Că ți-ar fi păcat și ție și te-ar bate Dumnezeu.

Treaba n-a fost prea ușoară, pisicuța era mică,

Însă cu bunăvoință și puțină vaselină

Reuși pe pisicuță s-o vadă cu gura plină.

Și atunci, de bucurie, strigă Ileana-nveselită:

- Brava ție, măi Ioane, dă-i să-nghită, dă-i să-nghită!

Și morala ne învață că-ntr-o gură de pisică,

Intră viu și iese mort orice șobolan îi pică!