Grație și destin! Fabrica de campioane de la CSS Nr. 1 Constanța

- Dacă mă gândesc la activitatea pe care o prestez eu, dar și colegii mei, simțim că locul nostru de muncă este locul unde ne place să demonstrăm ceea ce știm să facem cu aceste fetițe. Avem un feedback în această sală în care ne antrenăm pentru că dacă ne gândim ce campioane au trecut pragul sălii, ne obligă să mergem mai departe și să avem responsabilitatea de a face din ce în ce mai mult cu fetele.

- Pentru oamenii din afara sălii pare că este dificil. Dacă ținem cont că fetițele vin la gimnastică undeva în jurul vârstei de 4-5 ani, acest lucru devine o normalitate pentru ele. Ele privesc lucrul acesta ca pe un obiectiv pe care vor să îl îndeplinească pentru a face aceste elemente din ce în ce mai ușor. Ținând cont că la nouă ani ele merg deja la competiții, este normal să lucreze cu ușurință.

- Ele sunt obositoare, poate nu neapărat fizic, atât cât psihic. Ele trebuie să se încadreze într-un anumit tipar, trebuie să aibă o anumită pregătire fizică pe care noi în prealabil o facem cu ele și încercăm să dozăm toate eforturile, astfel încât în competiție să dea sută la sută. Sunt foarte lungi aceste deplasări pentru că durează foarte mult cu trenul. Vorbim de peste 12 ore de mers cu trenul și nu este chiar ok. Chiar dacă au cușetă, este greu. Ele se odihnesc, dar trebuie să mobilizăm apoi și să le facem să realizeze niște elemente de mare valoare și atunci trebuie să fie fără greșeală. Este greu să ceri acest lucru, dar de multe ori ele se adună și ne canalizăm atenția asupra lor. Suntem atâția antrenori care mergem cu ele și atunci reușim să le ducem acolo unde trebuie.

- Miruna este vicecampioană europeană la juniori. Ea este o sportivă care un înalt nivel de pregătire. Modul în care se antrenează și obiectivele pe care știe că le are o va face să fie foarte bine. Anul acesta are mai multe verificări.

- Acum sunt făcute online. Sunt arbitrate în sistem video de o comisie de arbitre și în funcție de celelalte fete din țară și de rezultatele pe care le obțin se fac delegările pentru campionatele internaționale pe care le au.

- Obiectivul nostru este să meargă la Campionatul European pe echipe care se desfășoară în luna august. Pentru ea, campionatele naționale sunt ca o verificare. Aproape întotdeauna este pe podium. Încercăm să fim cât mai sus. Gimnastica artistică în ziua de astăzi nu mai are limite. Nu trebuie să iei nota zece cum era înainte pe timpul Nadiei Comăneci. Codul de punctație s-a schimbat, trebuie să ai un exercițiu de mare valoare și atunci nota trebuie să ajungă undeva la 14 sau 15.

- Am avut. Constanța a fost unul dintre cele șase centre naționale pe care le-a numit doamna Mariana Bitang. Miruna este un produs al acestui program.

- Întotdeauna pe ele le motivează acest lucru. Pe pereții sălii sunt Cătălina Ponor, Simona Amânar și Dana Sofronie. Ele sunt ca repere. Când fetele noastre execută un exercițiu, le dăm reper. Le punem să se uite pe perete și să vadă ce făceau acele campioane. Sunt chestiuni tehnice pe care este greu să le explici iar copiii să le înțeleagă din prima. Sunt de folos acele poze.

- A fost un moment groaznic pentru toți. Noi am simțit acest lucru la Campionatul Național. Am fost urcați pe podium și apoi ne-au dat jos. A fost o eroare a calculatorului. La acel nivel, ai patru ani în care te pregătești și ajungi acolo și îți dai seama că îți este furată medalia. Nu există niciun sportiv care merge la Jocurile Olimpice doar să participe.

- Maria a fost sportiva mea. Eu am adus-o. Am fost coleg cu tatăl ei la lupte și ne-am întâlnit pe stradă. Eu eram în selecție și lucram cu doamna Mirela Szemerjai. Și când am vazut-o pe Maria, am luat-o imediat. Prima dată când a intrat în sală s-a urcat pe bara de la paralele și eu am crezut că doar se joacă. Când a coborât de pe bară, a dat drumul la mâini și s-a înșurubat într-un mod incredibil. Ea când intra în sala de competiții, râdea. Eu nu am văzut așa ceva.

- A fost la Jocurile Olimpice atunci când s-a calificat după un Campionat Mondial de la Stuttgart. În acel moment noi eram la o competiție la Focșani, iar pe la ora 22:00 m-a sunat să îmi spună că s-a calificat. A avut parte de experiența vieții ei. Faptul că s-a retras, a fost o dezamăgire. Eu o știam cel mai bine, dar nu am putut să controlez acest lucru pentru că ceva s-a întâmplat. Nu știu să vă zic ce. Poate nu știm să antrenăm.