Poliția penitenciară, în pragul colapsului. George Lazer dezvăluie de ce fug profesioniștii din sistem

- În primul rând, este multă dezinformare în ceea ce privește vârsta de pensionare, pentru că nu e în niciun caz vorba de acea vârstă care tot este mediatizată în spațiu public. Cred că se încearcă atragerea atenției de la alte probleme și dacă nu le-a ieșit cu magistrații, acum încearcă cu polițiștii militari, polițiști de penitenciare, pompieri, jandarmi, tot ce înseamnă acest sistem de ordine și siguranță națională. La Poarta Albă, numai în luna decembrie, s-au pensionat zece colegi, plus alți doi colegi care și-au dat demisia pentru că nu s-au regăsit în sistem. La nivel național, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din Poliție, sunt aproximativ 23.000 de cadre care pot pleca la pensie în momentul de față.

- Fugă de responsabilitate nu este, pentru că oamenii au fost responsabili 25-30 de ani și sunt în continuare responsabili, ci pur și simplu nu mai au siguranță, nu mai au stabilitate, nu au predictibilitate, întrucât avem un stat care de ani și ani de zile își bate joc atât de cadrele active cât și de rezerviști.

- Eu am prins în sistem acei oameni cu experiență, de la care am învățat și le mulțumesc pentru asta. Mi-aș fi dorit să mai fie și acum în serviciu, ca acei tineri, să aibă de la cine să învețe. Acei oameni impuneau respect, erau un sprijin real pentru cei noi. Cei tineri, chiar dacă își doresc să învețe, o fac treptat, o fac din mers, o fac după ureche de multe ori, pentru că nu mai au acei profesioniști vechi în sistem.

- Da, pentru că sindicalismul în România încă nu este la cotele pe care le vedem prin Europa. Poate că vom reuși să schimbăm aceste lucruri, poate că și cei tineri vor înțelege faptul că drepturile trebuie să le apere și ei singuri. Pot să vă spun că în sindicatul pe care îl reprezint am foarte mulți colegi tineri care, așa cum îmi place mie să o spun, când e vorba de drepturile lor, nu au mamă, n-au tată. Îi felicit pentru că au reacția asta atunci când vine vorba de drepturile lor.

- Dacă o normă de lucru într-o lună este de 160 de ore, dacă sunt 20 de zile lucrătoare în luna respectivă, pot să spun că am văzut colegi care au muncit peste 230 de ore. Deci au muncit încă aproape jumătate de normă peste timpul de lucru pe luna respectivă.

- Ordonanța Trenuleț ne permite să recuperăm într-un interval de 90 de zile acele ore. Dar asta înseamnă să ai personal suficient ca să poți acorda liberele, pentru că intervin și concediile de odihnă care trebuie acordate. Mai intervin și concedii medicale care sunt neprevăzute. Ei bine, dacă nu sunt acordate în cele 90 de zile, deși se fac eforturi pentru a fi recuperate, orele trebuie să fie plătite, ceea ce se evită tocmai din cauza situației bugetare actuale.

- Viața socială este un pic limitată. Prietenii civili se duc unul câte unul pentru că și atunci când te sună, ești mai mereu la serviciu. Colegii noștri sunt mai mult pe la serviciu decât pe acasă. Dacă majoritatea cunosc ce număr de deținuți au pe secție și numele lor, ei bine nu știu câți dintre ei își amintesc numărul pe care îl au copiii lor la pantofi.

Avem soții care știu să repare orice prin casă tocmai pentru că soțul este la serviciu.

- Celor care au intrat în serviciu le recomand să se folosească de cunoștințele celor vechi în sistem pentru că în timp vor vedea cât le vor lipsi acești profesioniști. Să își respecte haina militară pe care o poartă, indiferent de culoarea pe care o au. Poate fi verde de la armată, poate fi albastră, nu contează. Să țină la haina militară, să o îmbrace cu onoare. Și, la fel cum ei sunt sprijiniți în momentul de față, și ei la rândul lor să-i sprijine pe cei care vin mai noi în sistem.