Ana Nuță: ”Artistul pe scenă este liber. El acolo își trăiește libertatea!”

- Muzica a fost un dar al lui Dumnezeu pogorât în sufletul meu, iar cea mai veche amintire s-a petrecut în timpul slujbei, în cadrul Vecerniei, când din brațele mamei m-am ridicat și am început din toți rărunchii să cânt cântarea „Lumină lină”, iar oamenii au fost impresionați. S-au întors să vadă cum acel copil micuț, de vreo 5-6 ani, avea atâta putere să cânte. Și eu cred că a fost momentul în care Dumnezeu și-a pogorât acest dar în inima mea.

- Dintotdeauna m-am ghidat după inimă. Eu am simțit că muzica mea ajunge la inimile oamenilor și mi s-a confirmat acest lucru în cadrul bisericii, în casa lui Dumnezeu. După ce cântam la strană, oamenii veneau la mine și îmi spuneau „Ana, trebuie să te vadă o țară întreagă, pentru că vocea ta unge inimile". Și de atunci m-am hotărât să le ascult părerea și sfaturile celor care m-auzeau și îmi spuneau să încerc să ajung la un nivel mai mare. Și așa m-am dus la audițiile de la „Românii au talent”.

- Mama mea mi-a insuflat aceste daruri, în sensul că dintotdeauna m-a învățat ce este bine, dintotdeauna m-a învățat să rămân în sânul bisericii. Vreau să vă spun că totul a fost ca o minune în viața mea, totul a decurs de la sine, în sensul că și părintele duhovnic m-a susținut foarte mult și de fiecare dată mă lua la strană și stătea lângă mine, chiar dacă aveam emoții, ca să mă încurajeze și de acolo am pornit. M-am hotărât să mă transfer la liceul de artă și apoi să fac Conservatorul, în primul rând pentru a-i cânta lui Dumnezeu corect, pentru că deja aveam darul primit și cântam nativ, dar mi-am dorit foarte mult să înmulțesc acest dar prin tehnică, prin cursuri, prin multă muncă, pentru a fi cât mai completă înmulțirea acestui dar.

- Suntem 37 de fete și ne întâlnim la București, repetăm și cântăm, dar fiecare dintre ele, cumva, s-a regăsit în mine. Adică, sunt o persoană foarte râvnitoare. Mama mea mereu îmi spunea de mică „Ana, ție îți lipsește discernământul”, pentru că mereu mi-a plăcut până la epuizare să trag, să muncesc și să fac ceea ce iubesc. Provocarea cea mai mare, sincer, este a le aduce pe toate în aceea stare, deoarece muzica bizantină este o stare interioară. Iar această stare depinde de noi înșine. Pentru că fiecare dintre fete, mai ales că sunt multe, are un stil diferit. Poate unele cântă muzică populară, poate unele nu cântă deloc, poate doar au pasiune, știți? Și e foarte greu să le aduci în același mod de a trăi și de a accentua, de a cânta în stil. Fiecare artist are un stil.

- Așa cum o spun mereu, divinitatea este prezentă în orice facem. Și dacă îl avem pe Hristos în inimă, nimic pe lumea aceasta nu ne poate separa de el. Și momentul de la „Românii au talent” a fost o schimbare, în sensul că simțeam foarte persistent că-mi doresc acest lucru și de fiecare dată când puneam capul pe pernă, mă măcina cumva, mă întrebam, mă imaginam, „Doamne, ce să fac?”. Plus că mulți oameni mă încurajau și mulți îmi spuneau „Ana, du-te să te vadă o țară întreagă”. Și m-am sfătuit cu părintele duhovnic, pentru că întotdeauna nu trebuie să ne luăm neapărat doar după instinctul și simțirea noastră, ci trebuie să discutăm cu duhovnicul. Și părintele m-a încurajat, mama m-a încurajat, familia m-a încurajat și așa a făcut, cum să spun, tot pronia cerească să intru în audiție chiar de Ziua Sfintei Parascheva. Și dimineața am fost la Sfânta Liturghie și m-am rugat Sfintei și vreau să vă spun că, înainte să intru pe scenă, chiar am simțit-o pe Sfânta Parascheva lângă mine.

- Mă rugam, eram foarte, foarte stresată și nu mai știam ce să fac. O sunam pe mama, o întrebam, îi spuneam, „Roagă-te pentru mine, să fie bine, că nu știu ce să fac, că parcă nu mai vreau să intru, că parcă...". Deci eram așa foarte stresată înainte. Și când am început să strig la Sfânta Parascheva, „te rog din suflet, arată-mi dacă aceasta este calea mea. Dacă asta trebuie să fac în viață, dă-mi un semn". M-am închinat înainte să intru pe scenă și când am pășit pe scenă, am știut și m-am simțit ca acasă. Adică eram eu. M-am simțit dintr-o dată, din tot sufletul meu și inima mea strânsă cumva și stresată, nici nu știu cum să spun, adică eram puțin încorsetată, așa. Am simțit o eliberare totală, am simțit o libertate totală, pentru că, de fapt, artistul pe scenă este liber. El acolo își trăiește libertatea.

- Vreau să vă spun că eu sunt aceeași. Și orice mi s-ar întâmpla în viață sau prin orice aș trece, tot aceeași rămân, pentru că mă simt foarte bine așa cum sunt și oamenii care mă iubesc, mă apreciază mă vor așa. Nu mă vor schimbată.

- Trebuie să vă spun că modelul după care să vă luați ca exemplu este Maica Domnului, în primul rând, și Sfinții. În general, dacă nu ai curaj să îți urmezi talentul sau chemarea pe care o ai de la Dumnezeu, este un lucru foarte greșit. Întotdeauna trebuie să fii puternic și să îți asculți inima, iar atunci când nu știi ce este bine sau ai nevoie de încurajare și susținere, trebuie să știi că nu vei reuși singuri. Pentru a-ți construi un viitor și pentru a-ți putea înmulți darul primit de la Dumnezeu, trebuie să crești împreună cu alți oameni. Dacă le este teamă să pășească singuri sau nu au curaj să facă acest pas, să vină lângă oameni care sunt deja pe drumul acesta. Să îi privească pe ei și să meargă ușor-ușor alături de ei. Acesta este sfatul meu: cu susținere și curaj, vor putea să-și deschidă gura, să cânte frumos și să-și înmulțească darul.