Parcursul de la jurnalist la polițist. Interviu cu agent principal Olimpia Ploaie, una din puținele femei șef de post din țară!

4549

Articole de la același autor

Un deceniu și jumătate a fost printre primii reporteri care ajungeau la locul accidentelor rutiere, crimelor sau scandalurilor din județul Constanța. S-a decis însă să-și urmeze visul din copilărie și a îmbrăcat uniforma de polițist. În prezent, agentul principal Olimpia Ploaie este una dintre puținele femei șef de post de poliție din țară. Într-un interviu acordat pentru „Cuget Liber”, ea a vorbit despre provocările din activitatea de zi cu zi.





-După o frumoasă carieră în presa din Constanța, te-ai hotărât să îmbraci uniforma de polițist. Ce te-a determinat să iei această decizie și cum a fos tranziția?

- Încă din liceu mi-am dorit să urmez Academia de Poliție. Din păcate, la vremea respectivă nu a avut cine să mă îndrume, așa că m-am îndreptat spre Facultatea de Drept, pe care am absolvit-o la stat, cu bursă chiar. Dar marea mea dragoste a rămas Poliția, așa că în presă m-am ocupat de știrile de eveniment, adică de tot ceea ce implica uniforma. În 2016, după 15 ani de presă, am dat examen în Poliție, din sursă externă. Am fost 12 candidați pe funcția de ajutor de șef de post la Postul de Poliție Fântânele și am câștigat, cu toate probele pe care le-a implicat concursul. Am fost aproape patru ani ajutor de șef de post la Postul de Poliție Fântânale, după care, în 2020, am fost împuternicită șef de post la Postul de Poliție Castelu.

Tranziția de la viața de civil la statutul de polițist nu a fost ușoară, pentru că una este să vezi munca de poliție prin prisma reporterului și alta este să fii în stradă în uniformă, să gestionezi relația cu cetățeanul, să te afli în situații de pericol. De exemplu, să trebuiască să imobilizezi persoane agresive și să le conduci la sediu sau la o unitate medicală. Să nu uităm nici munca de cercetare penală, voluminoasă și stufoasă, pentru care trebuie să fii bine pregătit. În dosarele penale este vorba de drepturile persoanelor vătămate, care au fost lezate, dar și de autorii care trebuie trași la răspundere penală.



-Ai interacționat cu ce înseamnă munca de polițist și din postura de jurnalist. Dar odată intrată în sistem, a fost ceea ce te așteptai?

-Munca de poliție nu este vreodată „ceea ce te așteptai”. Pleci la serviciu și nu știi ce te așteaptă peste zi. Nu știi dacă te mai întorci acasă. Au fost colegi de-ai noștri, iar cazurile au fost mediatizate, care au fost atacați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și nu s-au mai întors la familii. Este o meserie grea, în care interacționezi cu mulți oameni, fiecare cu caracterul și personalitatea lui, te lovești zilnic de spețe dificile și diferite, pe care nu le-ai întâlnit în manualele din școala de poliție. Dar pot să vă spun că, la sfârșitul zilei, eu și colegii mei avem mulțumirea sufletească de a le fi gestionat cu bine. Și pot să vă mai spun că, în fiecare zi, îmbrac uniforma cu aceeași mândrie și merg la serviciu cu bucuria că, astăzi, voi ajuta pe cineva.



-Cum este să fii femeie în Poliție? Și mai ales în mediul rural.

- Nu cred că este mai ușor sau mai greu să fii femeie sau bărbat în Poliție. Dacă vă referiți la forța fizică, este evident că nu este aceeași, dar ne ajută mijloacele din dotare și procedeele de tactică polițienească. Într-adevăr, munca în mediul rural este complexă. La un post de poliție faci și cercetare penală, asiguri și strada, faci și poliție rutieră, petiții, lucrări diverse. Mai mult, la țară este important să cunoști comunitatea, cine cu cine are probleme, care sunt persoanele care creează acele probleme, pentru că atunci, cunoscând oamenii din localitate, în primul rând poți preveni mai ușor conflictele sau le poți gestiona, odată apărute. În al doilea rând, cunoscând oamenii, în momentul în care, de exemplu, ai un apel 112, știi unde mergi, la ce să te aștepți, dacă mergi la speță doar cu colegul de post sau este necesar să ceri sprijin.

Referitor la relația cu colegii, am primit întotdeauna sprijin atunci când am avut nevoie. Este important, în această meserie, să-ți cunoști colegul de patrulă, pentru că te bazezi pe el și el pe tine, să te înțelegi uneori doar din priviri, în așa fel încât să luăm împreună o decizie într-o fracțiune de secundă. Este important să ținem aproape și să ne ajutăm unul pe celălalt. La Postul de Poliție Castelu sunt doi ajutori de șef de post, bine pregătiți. Muncim împreună, ne sfătuim legat de problemele de muncă și din comunitate.

Oamenii reacționează diferit nu numai când văd o femeie polițist, dar și atunci când, în general, văd uniforma de poliție. Unii își recunosc greșeala, alții devin recalcitranți, alții pur și simplu te salută în trafic, fără a te cunoaște, din respect pentru munca pe care o faci. Important este, cred eu, să dispui de acele aptitudini care sunt necesare în relația cu cetățeanul: tact, comunicare, răbdare, dar și fermitate. Trebuie să știi să găsești cuvintele potrivite atunci când vorbești cu el, dar și să intervii în forță, dacă situația o impune.



-De cât timp ești șef de post la Postul de Poliție Castelu? Care sunt provocările acestei funcții?

-Sunt șeful Postul de Poliție Castelu de un an și jumătate. Provocările acestei funcții? Destule. Postul de Poliție Castelu are o situație operativă destul de grea. Comuna Castelu și satul Nisipari au proximativ 5.600 de locuitori și cel puțin un sfert dintre ei au o problemă. Iar, în mediul rural, cetățeanul vine mai întâi la polițist să i se facă dreptate. Volumul de muncă este mare, cu atât mai mult cu cât trebuie să coordonezi și munca ajutorilor de șef de post, să participi la ședințe, pregătiri profesionale și să îndeplinești tote activitățile pe care le implică această funcție. Mai ales că șeful de post este cel care, în principiu, este zilnic la post, deoarece ajutorii de șef de post sunt la patrulă, în ture, iar el este cel, care gestionează, zi, de zi, relația cu cetățeanul.

-Ce infracțiuni sunt sesizate în număr mai mare în comună și în localitățile arondate?

Infracțiunile sesizate nu sunt diferite de cele de la alte posturi de poliție, respectiv infracțiuni de furt, loviri sau alte violențe, amenințări.

-Cu ce lipsuri vă confruntați în cadrul Postului de Poliție Castelu?

-Nu ne confruntăm cu lipsuri la PP Castelu, dar, bineînțeles, orice sprijin logistic este oricând binevenit.



-De-a lungul timpului te-ai implicat, împreună cu colegii, în diverse campanii umanitare, venind în sprijinul copiilor și familiilor nevoiașe din comunitățile unde ai activat.

-Ca ajutor de șef de post la Postul de Poliție Fânnânele, în fiecare an, de sărbători am coordonat mai multe campanii umanitare în cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac. Am identificat, cu ajutorul colegilor, familiile nevoiașe din zona de competență. Cu banii donați de polițiști și cu sumele acordate de oameni de bine, societăți comerciale sau simpli cetățeni, oameni minunați, copiii acestor familii au primit, de Crăciun și de Paști, haine, alimente și jucării.

-Care consideri tu că este sau ar trebui să fie rolul polițistului în comunitate?

-Un fost șef de poliție, în prezent trecut în rezervă, ne-a spus odată că, în mediul rural, pionii comunității sunt primarul, preotul și polițistul. La început am râs dar, de-a lungul anilor, am ajuns să-i dau dreptate. La țară, polițistul este cel la care omul de rând vine mai întâi să i se facă dreptate sau la care vine doar să se plângă. Indiferent că este vorba de un dosar penal sau de faptul că l-a înjurat vecinul. El vine la tine, polițistul, și îți cere ajutorul. Sunt situații, în mediul rural, care nu se încadrează în niciun text de lege, contravențională sau penală, și pentru care tu, polițistul, trebuie să găsești o soluție ca să liniștești spiritele. Sau sunt spețe care nu sunt de competența Poliției și atunci trebuie să-l îndrumi către autoritatea competentă. Un polițist din mediul rural trebuie să știe să facă de toate. Trebuie să-i cunoști pe oameni, să stai de vorbă cu ei. Uneori pur și simplu trebuie să cobori din mașină, să o iei la pas prin comună, să vorbești cu fiecare, să vezi ce probleme are, să fii aproape de om.



-Ce sfaturi le dai tinerilor și mai ales tinerelor care doresc să urmeze această carieră?
-Fiți mândri de uniforma pe care o purtați. Faceți cu drag și pasiune această muncă. Nu uitați cine sunteți, să nu uităm, niciunul dintre noi, nicio clipă că facem parte din „marea albastră”, să nu uităm că am depus un jurământ, acela de ”a servi patria!”. De asemenea, trebuie să spun că și fiul meu urmează aceeași carieră, în prezent fiind student în anul trei la Academia de Poliție. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6543 secunde