Dezvăluiri incredibile: cum și-a recrutat soția un mare actor

723
Dezvăluiri incredibile: cum și-a recrutat soția un mare actor - recrutaresotue-1346587877.jpg

Biserica Scientologică a organizat audiții pentru a-i găsi o soție lui Tom Cruise, scrie revista Vanity Fair în numărul de septembrie. Vestea-șoc este susținută de sursele revistei, însă Biserica Scientologică neagă totul. Tom Cruise a preferat să rămână tăcut.
Proiectul secret al scientologilor a avut loc în 2004 și a fost condus de Shelly Miscavige, soția conducătorului Bisericii Scientologice, David Miscavige.


La procesul de selecție au fost invitate numai membre ale Bisericii Scientologice. Acestora li s-a spus inițial că dau audiții pentru un film, însă, printre întrebări, s-a strecurat și una mai ciudată: "Ce părere ai despre Tom Cruise".


Sursa Vanity Fair este un scientolog pe nume Marc Headley, care a urmărit câteva casete de la audiții. El spune că, în cele din urmă, aleasă a fost Nazanin Boniadi, o tânără născută în Iran, stabilită la Londra. Ea s-a întâlnit cu Cruise între noiembrie 2004 și ianuarie 2005. La audiții, Boniadi a trebuit să spună totul despre viața sa sexuală și a semnat o înțelegere de confidențialitate. Dacă o încălca, fata urma să fie declarată un dușman al Bisericii Scientologice, cea mai mare pedeapsă pentru un membru.


Boniadi l-a întâlnit pentru prima dată pe Cruise în noiembrie 2004, când a simțit că i se pregătește o căsătorie aranjată. Cei doi au luat cina împreună cu alți scientologi, iar apoi au mers la patinaj la Centrul Rockefeller, care a fost închis publicului tocmai pentru ca aceștia să nu fie deranjați.


În prima noapte petrecută împreună, se pare că Boniadi și Cruise nu au făcut sex, însă aceasta s-a întâmplat la următoarele întâlniri. Cruise i-ar fi spus tinerei fete: "Nu am simțit așa ceva niciodată".


Însă, Boniadi avea să facă o mare greșeală față de Cruise, fără intenție. Atunci când acesta a fost decorat de scientologi cu Medalia de Valoare, Boniadi i-a spus "Very well done". Însă aceste cuvinte au fost interpretate ca fiind o atitudine superioară, de părinte, fiind, potrivit scientologilor, nepotrivite pentru o astfel de ocazie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3595 secunde