Justin Bieber, la un pas de asasinare

345
1 min citire
Justin Bieber, la un pas de asasinare - justinbieber-1355418526.jpg
Doi bărbați din orașul Albuquerque (statul New Mexico) - Mark Staake și nepotul său Tanner Ruane -, plănuiau să îl urmărească și să îl asasineze pe tânărul artist, în timp ce acesta se afla la New York, unde a susținut un concert sold-out la Madison Square Garden.
Potrivit poliției, Staake s-a împrietenit cu un al treilea bărbat, Dana Martin, în timp ce ambii erau încarcerați în închisoarea Las Cruces din New Mexico. Martin, care a primit în anul 2000 sentința de închisoare pe viață, după ce a violat și asasinat o adolescentă din Vermont, în vârstă de 15 ani, l-a recrutat pe Staake pentru ca acesta să ucidă anumite persoane, în numele lui, după ce Staake va fi eliberat, scrie Mediafax.ro.
Martin a ordonat "uciderea și castrarea lui Bieber și a bodyguard-ului acestuia", afirmă postul de televiziune KRQE-TV din Albuquerque. Se spune că Martin era obsedat de starul pop canadian și avea chiar și un tatuaj cu Bieber pe unul dintre picioare.
Informată chiar de Martin, poliția a înregistrat mai multe conversații telefonice între Staake și Ruane, care au avut loc după ce Staake a fost arestat în Vermont.
În acele conversații, Ruane se plângea că era dezamăgit că nu va putea să execute acele crime. El a fost arestat ulterior de poliția din New York, care a găsit asupra sa arme de foc și arme albe.
Justin Bieber, care a copilărit în orașul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar care în prezent locuiește în Statele Unite, reprezintă una dintre marile surprize ale galei American Music Awards 2010 - unde a câștigat patru trofee -, dar și ale ultimilor doi ani. Albumul său de debut, intitulat "My World 2.0", s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Septembrie 2012
Stire din Monden : Milioane de fani pentru Justin Bieber
Pagina a fost generata in 0.0441 secunde