Nuntă mare în PSD. Lia Olguța Vasilescu se mărită

1044
Nuntă mare în PSD. Lia Olguța Vasilescu se mărită - olgutaisipuneiubitul36646000-1548243717.jpg
Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda se vor căsători civil în luna februarie a acestui an, iar în luna martie cei doi se vor cununa religios, potrivit Evenimentul Zilei.



Claudiu Manda a confirmat informațiile apărute în presă, însă nu a vrut să dea mai multe detalii.

Nașii cuplului vor fi fostul secretar de stat Ovidiu Flori și soția acestuia, cei doi fiind prieteni apropiați ai cuplului Vasilescu - Manda.

Lia Olguța Vasilescu a divorțat în 2016 de fostul jurnalist Ovidiu Răzvan Wlassopol, numit ulterior membru al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară. Cei doi au divorțat după 14 ani de mariaj și au împreună un băiat.

Claudiu Manda (41 de ani) este președintele PSD Dolj, dar și președintele Comisiei pentru controlul SRI, funcție primită în luna septembrie 2017. Claudiu Manda a intrat în politică în 2004, se află la al treilea mandat de deputat.

Și Claudiu Manda a fost căsătorit cu un medic stomatolog cu care are un copil. Cei doi au divorțat în 2015.

Deși presa a scris în mai multe rânduri că Lia Olguța Vasilescu are o relație cu senatorul Claudiu Manda, cei doi au preferat să își țină relația departe de ochii curioși ai lumii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1714 secunde