Oana Turcu și Cristi Brancu i-au tăiat moțul copilului la Viena

896
2
Oana Turcu și Cristi Brancu  i-au tăiat moțul copilului la Viena - oanaturcucristibrancumotcopilvie-1344176155.jpg
Petrecere în familia Turcu-Brancu. Tudor, băiețelul Oanei Turcu și al lui Cristi Brancu, a împlinit un an la Viena, orașul în care a fost adus pe lume. Cu această ocazie, cuplul a organizat și tăierea moțului, iar micuțul a ales de pe "tava destinului" sare, carte și bani.

"Am ajuns ieri la Viena și, odată ce am pășit în aeroport, am retrăit, aproape zi de zi, gândurile de acum un an. Îmi aminteam agitația lui Teddy din burtică. Priveam locurile în care mă plimbam cu cei dragi. Mi-am adus aminte ce făceam cu o zi înainte să se nască el. Viena, așa a vrut Dumnezeu, este emoția vieții mele. Mi-am adus aminte cum mă plimbam la Hofburg, cu o zi înainte, cu gândul la el. Și acum, iată-l pe el, aici.

M-am bucurat când am văzut că, deși nu a mai călătorit demult cu avionul, Teddy parcă simțea că se află într-un loc special pentru viața lui. A fost cuminte, liniștit, vesel. Ne-a bucurat pe noi toți", a scris Oana pe Facebook.

Comentează știrea

Louis Vuitton Damier Geant Canvas Pilote
20 august 2014
Louis Vuitton Damier Geant Canvas Pilote

replica christian louboutin for men Ray Ban Aviator large gucci loafers noise Michael Kors Logo Monogram Drawstring Large Totes sale jordan 10 bobcats toddler replica Air Jordan XI Retro Ray Ban Cats 5000 Classic sunglasses on sale oakley luggage outlet oakley holbrook z87 Fake Ray Ban Wayfarer Classic Sunglasses Black Blue Philadelphia Eagles DeSean Jackson Jersey air jordan.com shoes oakley m frame blue jordan fly wade 2 finish line Ray Ban Jackie Ohh Color Mix Purple Black sunglasses replica gucci shoes size 14 china brand college football jerseys louboutin boots for men ariat babyliss pro welleisen jordans for babies Louis Vuitton Damier Geant Canvas Pilote http://www.barbazonresidentialrealty.com/temps/Louis-Vuitton-Damier-Geant-Canvas-Pilote-p-1537.php

barbe babyliss e960e
20 august 2014
barbe babyliss e960e

oakley necessity infinite hero oakley australia climate lv Duomo Brown Michael Kors Logo Monogram Khaki Medium Satchels fake ray ban 7005 buy Ray Ban Wayfarer Rare Prints sunglasses Michael Kors Bling Cute Clothes Yellow new michael kors handbags on clearance sale christian louboutin Equestria usa replica louboutin Fifre Corset Red RB4147 isabel marant sneaker mytheresa gucci watches us Darren Sproles White Stitched NFL Helmet Tri Michael Kors Large Embossed Logo Wallets mike mcneill rams jersey reebok black lions jersey chicago bears long sleeve jersey gucci 2929 black eyeglasses discount michael kors outlet jet set zip barbe babyliss e960e http://www.abrokenmission.com/temps/barbe-babyliss-e960e-p-982.php

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Iulie 2012
Stire din Cetățenești : Simptomele polipilor nazali
Luni, 16 Iulie 2012
Stire din Cetățenești : "Eu v-am făcut, eu vă omor!"
Pagina a fost generata in 0.4364 secunde