Oana Zăvoranu, trădată de cel mai bun prieten

472
Oana Zăvoranu i-a dat replica lui Costin Mărculescu, după ce acesta a vorbit în termeni deloc măgulitori despre ea.
"Îmi pare rău de Costin că s-a prostit. Cu lacrimi în ochi am spus că m-a durut că s-au îndepărtat unii prieteni. E influențat prost de Pepe. Și pe mine m-a prostit în multe chestii. Avea o mare influență asupra mea. Iar eu credeam nebunește în ce spunea el", a spus Oana la Kanal D.
"Pepe vorbea foarte urât despre Costin. Îmi zicea: «De ce să-i dau ăstuia?». Și eu îi spuneam: «Fiind-că e prietenul meu, așa îmi doresc eu». Voiam să îl ajut. Și m-am întrebat de ce ai mei să mă trădeze? I-am răspuns urât fiindcă și el m-a atacat", i-a transmis vedeta, prin telefon, lui Costin Mărculescu.
"Când mi-am bătut eu joc vreodată de el? Așa m-a îmbrobodit și pe mine Pepe. Era numai un zâmbet și o floare. Erau părerile lui, pe care mi le insufla mie. El era zâna bună, el era Andreea Marin, iar eu eram demonul. Costin nu știe multe lucruri. Pepe e malefic", a declarat Oana.
"Cine a trădat? Eu, un om care îmi port durerea cu decență, sau el, că mi-a călcat pe suflet? Cine dintre noi e trădătorul? Cel care nu s-a afișat cu nimeni sau cel care s-a căsătorit și face și un copil? Pepe m-a redus la zero. Orice bărbat care și-a iubit femeia nu o bagă în mormânt. Dacă lumea mă denigrează acum, e fiindcă Pepe a dat startul", a mai afirmat ea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 Aprilie 2012
Stire din Monden : Pepe, prins într-un nou scandal
Joi, 22 Martie 2012
Stire din Monden : Pepe se însoară după Paște
Pagina a fost generata in 0.3684 secunde