Pepe, contract de zeci de mii de euro cu Pro TV

589
1 min citire
Pepe, contract  de zeci de mii  de euro cu Pro TV - pepe-1312115748.jpg
Lui Pepe îi merge din ce în ce mai bine de când a început scandalul cu fosta sa soție, Oana Zăvoranu. Aparițiile la TV, dar și contractele pe care le-a semnat după aceea s-au dovedit a fi extrem de profitabile și i-au adus zeci de mii de euro la buget.
După bănosul contract pe care l-a avut cu Antena 1, pentru emisiunea estivală "Vaporul iubirii", al cărui amfitrion este, acum a bătut palma cu postul Pro TV.
Cântărețul a semnat un contract pentru noul sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", ce va începe în luna octombrie.
Sumele vehiculate sunt de ordinul zecilor de mii de euro, mai ales că solistul începe negocierea de la 10.000 de euro în sus, conform Cancan.
Negocierile dintre Pepe și producători s-au purtat și sezonul trecut, dar artistul a refuzat întrucât se afla în scandal cu Oana la acel moment.
Potrivit Libertatea, Pepe a chemat chiar și un preot la locuința sa pentru a o sfinți după plecarea Oanei.
"A ținut o slujbă de binecuvântare. Mi-a citit cam jumătate de oră și mi-a tămâiat casa. Mi-a dat și cu apă sfințită. Locuința este gata, nu mai am de făcut nicio modificare, am luat și toată mobila și am zis că este normal și bine să chem și un preot", a recunoscut artistul pentru Libertatea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0388 secunde