"Sunt manevrată de un elefant puternic"

Bianca Drăgușanu a intrat într-un con de umbră și a încercat să stea deoparte de scandalurile televizate. Fosta asistentă TV s-a concentrat pe cariera ei în modă, iar lucrurile încep să exceleze în acest sens. "Unele persoane mă subapreciază, dar nu este nicio problemă pentru mine. Și eu văd foarte multe lucruri, aș putea să vorbesc despre lucrurile pe care le știu și care i-ar afecta foarte mult. Știi cum e, când un elefant se împiedică de o furnică, așa cum sunt eu, o persoană mică, asta spune ceva despre acel elefant. Sunt manevrată de un elefant puternic", a spus Bianca la "Star Matinal".
În ceea ce privește aspectul profesional, fosta soție a lui Victor Slav este pusă pe fapte mari, încă de la primele ore ale dimineții.
"Sunt matinală, mă trezesc în fiecare dimineață la 8. Sunt foarte ocupată, muncesc foarte mult și mă simt foarte împlinită din acest punct de vedere. Vă aștept cu drag să vedeți creațiile mele. Mie îmi place să fiu subapreciată, pentru că atunci se trezește o ambiție în mine. Sunt foarte fericită și cred că în timp voi putea demonstra că mă pot afirma în acest domeniu", a mai spus Bianca Drăgușanu, scrie spynews.ro.

Top articole din Monden
Andreea Antonescu, planuri îndrăznețe de viitor
17 Decembrie 2014
Cum a fost CERUTĂ de SOȚIE Mirela Boureanu Vaida
08 Decembrie 2014
Apariții la TV, pe bani grei. Cât pretinde Bianca Drăgușanu
06 Decembrie 2014
"Da, avem o relație de două luni...nu știu dacă ar putea fi un tată bun"
13 Decembrie 2014
Ce spune Andreea Tonciu despre noua iubita a lui Mitea!
11 Decembrie 2014
Nu renunță la vechile obiceiuri
13 Decembrie 2014
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 09 Decembrie 2014
Marţi, 02 Decembrie 2014
Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014