6.000 de oameni, la mitingul de la Târgoviște

232
3
6.000 de oameni,  la mitingul de la Târgoviște - mitingtargoviste-1488113084.jpg
Peste 6.000 de oameni au participat la mitingul de susținere a Guvernului, organizat de PSD la Târgoviște. Manifestanții au avut pancarte și steaguri tricolore și au intonat Imnul României.


"Am venit astăzi să spunem tuturor românilor că și noi contăm. Am venit astăzi să spunem că democrația nu se negociază, am venit să spunem tuturor că dreptul nostru trebuie respectat", a spus Adrian Țuțuianu, președintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI.


Toți reprezentanții de seamă ai PSD Dâmbovița au fost prezenți la miting. Printre ei, ministrul Fondurilor Euro-pene, Rovana Plumb, lideri locali și parlamentari.


"Vrem să ne apărăm votul! Sunt unii care, iată, la aproape 3 decenii de la Revoluție, încă mai cred că România poate fi condusă prin manipulări, intimidări sau prin provocări de stradă", a spus Cristian Stan, primarul din Târgoviște.


"Ei au vrut să ne transforme în oportuniști, noi le transmitem că nu am fost lași", a spus Oprea Alexandru, președintele CJ Dâmbovița.


"Cei care susțin Guvernul României, cei care susțin PSD, sunt cei mai mulți, cei mai puternici, iar vocea lor trebuie auzită", a spus Titus Corlățean, senator PSD.


Comentează știrea

SEVER
27 februarie 2017
DEMONSTRATIE DE ZOMBII

LA CE DRACA SA CONTEZE CADAVRELE ASTEA AMBULANTE? TOTI VECHI COMUNISTI CARE PUT A MORT, CU UN PICIOR IN GROAPA DEMONSTREAZA PT CE? POATE CATE UN COSCIUG GRATIS DE LA NENEA DRAGNEA. CAND MA UIT LA SUTELE DE MII DE TINERI DIN PIATA VICTORIEI CARE DEMONSTREAZA PT VIITORUL LOR SI FOSILELE ASTEA PSD-ISTE CARE MAI AU 2-3 ZILE DE TRAIT MA APUCA RASUL. PSD OARE NU ISI DA SEAMA DE RIDICOLUL SITUATIEI? IDIOTII ASTIA BOSOROGI NU AU FOST CAPABILI SA SPUNA UN SINGUR NUME DE MINISTRU, IAR ALTII, TOT IDIOTI, PURTAU PLANCARTE CU SLOGANE IN ENGLEZA, DAR NU STIAU CE INSEAMNA. CRED CA JUMATATE DIN ACESTI BOSOROGI(E) O SA O MIERLEASCA DE GRIPA,CA A FOST CAM RACOARE PT VARSTA LOR.

"Tutulor" romanilor
27 februarie 2017
In sfarsit sunt recunoscut cetatean roman

Pana mai zilele trecute,pana la alegeri,tot anul trecut acesti oameni spuneau ca romanii sunt ei,adica pesedistii.In afara de romani adevarati,adica pesedisti de omenie, in tara asta mai traiesc,spuneau ei,niste scarbe de nazisti,iohanisti,basisti,sorosisti ciolosisti si alte resturi de populatie demne de dispretul lor.Brusc si peste noapte pesedeii au vazut ca in tara asta mai traiesc si alti romani in afara de romanii adevarati din PSD.Cu ocazia asta s-au strans la Targoviste ca sa le spuna "tutulor" romanilor ca si ei conteaza.Celor 6000 de oameni de la Targoviste le spunem ca ei nu reprezinta mai mult de 18% din totalul populatiei cu drept de vot din Romania."Tutulor" mitingistilor de la Targoviste le spunem ca ei reprezinta doar o minoritate in Romania.Cei care nu s-au prezentat la vot sunt cam 10-11 milioane de oameni.Aveti grija sa nu iasa astia in strada,mai "romanilor" din PSD.

Liviu Burebista
27 februarie 2017
pentru tutulor romanilor

Nu era mai bine ca cei 10-11 milioane de oameni, sa fii iesit sa voteze atunci cand au avut posibilitatea, liber si democrat. Sau trezit acum ca nu le convine nu stiu ce. De aceea se organizeaza alegeri libere , ca toti cetateni cu drept de vot sa se duca sa puna stampila pe cine crede el de cuvinta, ca-l poate reprezenta. Daca nu ai votat, atunci eu zic sa faci ciocul mic, politica nu se face in strada.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2014 secunde