A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament?

3497
165

Articole de la același autor

În urmă cu un an de zile, după un adevărat tur de forță în care alergaseră cu tolba plină de promisiuni pentru a fi trimiși în Parlament, unii dintre candidații la alegerile parlamentare răsuflau ușurați. 


La un an de zile, cei mai mulți dintre ei au uitat să mai treacă prin colegiile unde au fost aleși dar și să-și facă publică activitatea pe care au desfășurat-o în Parlamentul României. Mai grav este că, deși au inclusiv consilieri personali angajați la cabinetele parlamentare, aceștia nici măcar nu știu sau nu doresc să-și facă publică activitatea pentru care sunt plătiți din bani publici. Județul Constanța este reprezentat în Parlamentul României de 20 de parlamentari. 


La un an de mandat, ziarul "Cuget Liber" vă prezintă activitatea parlamentară așa cum este ea înregistrată la Camera Deputaților sau la Senat. 


Aflat la al treilea mandat în Parlamentul României, deputatul Colegiului 1, Gheorghe Dragomir (PNL), a luat cuvântul în plen de 61 de ori, a avut 31 de declarații politice și 13 propuneri legislative inițiate. Deși nu organizează conferințe de presă, deputatul liberal trimite informații referitoare la activitatea sa prin comunicate de presă.


Aflat la primul mandat, deputatul Colegiului 1, Mihai Tararache (independent), a avut 12 luări de cuvânt, trei declarații politice, 18 propuneri legislative, a adresat două întrebări și interpelări și a avut patru moțiuni. Tararache este unul dintre cei mai activi parlamentari, el fiind unul dintre cei care transmite comunicate de presă și merge la acțiunile organizate prin județ. 


Deputatul Colegiului 2, Mihai Lupu (PNL), se află la al doilea mandat. El a luat cuvântul în plen de 30 de ori, are 29 de declarații politice și șapte propuneri legislative. Nu organizează conferințe de presă, însă transmite comunicate de presă. 


Deputatul Colegiului 3, Cristina Dumitrache (PSD), se află la al doilea mandat. Ea a avut 14 luări de cuvânt, 13 declarații politice, 12 propuneri legislative și a adresat 13 întrebări și interpelări. Social-democrata nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite comunicate de presă. 


Deputatul Colegiului 3, Andrei Răzvan Condurățeanu (PP-DD), se află la primul mandat. El a luat cuvântul în plen de șapte ori, a avut cinci declarații politice, 24 de propuneri legislative, a adresat 22 de întrebări și interpelări și a inițiat șase moțiuni. Din cauza stării de sănătate precare, parlamentarul nu se deplasează frecvent în județ, însă activitatea sa este făcută cunoscută prin intermediul consilierilor personali. Deputatul Colegiului 4, Radu Babuș (PSD), se află la primul mandat. El a luat cuvântul în plen de șapte ori, a avut trei declarații politice, 16 propuneri legislative și o interpelare. Social-democratul nu a organizat nicio conferință de presă și nici nu transmite comunicate pentru a face publică activitatea sa. 


Remus Cernea și Dănuț Culețu, cei mai activi deputați


Colegiul 5 al județului Constanța este reprezentat de deputatul Victor Manea (PNL) care se află la primul mandat. Aproape inexistent, despre acesta se poate spune chiar că face de rușine PNL-ul deoarece nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite informații despre activitatea sa prin intermediul comunicatelor de presă. La o simplă analiză, nici în Camera Deputaților nu este foarte activ comparativ cu alți colegi. 


Astfel, în primul an de mandat, el a luat cuvântul în plen de cinci ori, a făcut două declarații politice și a avut 12 propuneri legislative. Deputatul Colegiului 6, Eduard Martin (PSD), se află la al treilea mandat. El a avut 12 luări de cuvânt, trei declarații politice și cinci propuneri legislative. 


La fel ca și ceilalți social-democrați, nici Eduard Martin nu știe să-și promoveze activitatea din Parlamentul României. Deputatul Colegiului 7, Mircea Titus Dobre, se află la primul mandat. El a avut 18 luări de cuvânt, nouă declarații politice și 25 de propuneri legislative. Pe parcursul primului an de mandat, el nu a organizat nicio conferință și nici nu a transmis comunicate de presă cu toate că ar avea cu ce să se laude. 


Colegiul 8 este reprezentat de Manuela Mitrea (PSD). Ea a luat cuvântul în plen de 36 de ori, a avut 32 de declarații politice, a adresat 34 de întrebări și interpelări și a inițiat 10 propuneri legislative. Chiar dacă locuiește în București, Manuela Mitrea este una din persoanele care nu a uitat că a fost trimisă în Parlament de constănțeni, astfel că, activitatea sa se desfășoară, din când în când, și în Constanța. Totodată, consilierii personali știu să aducă la cunoștința opiniei publice activitatea pe care aceasta o desfășoară. 


De departe, cei mai activi parlamentari pe plan local sunt cei ai Colegiului 9 deoarece, atât Remus Cernea (independent) cât și Dănuț Culețu (Forța Civică) știu să-și facă publică activitatea, ambii organizând frecvent conferințe de presă. În ceea ce privește activitatea lor parlamentară, Remus Cernea a avut 34 de luări de cuvânt, nouă declarații politice, 12 propuneri legislative și o interpelare. Totodată, Dănuț Culețu a luat cuvântul în plen de nouă ori, are șapte declarații politice, 27 de propuneri legislative, a adresat 22 de întrebări și interpelări și a inițiat opt moțiuni. 


Colegiul 10 are tot doi deputați. Cu toate acestea, Mădălin Voicu (PSD) este ca și inexistent în colegiul său, în timp ce Florin Gheorghe (PDL) își face frecvent cunoscută activitatea în Parlament. 


Deși se află la al cincilea mandat în Parlamentul României, ca dovadă că nu are mai nimic de spus, Mădălin Voicu a luat cuvântul în plen doar o singură dată și a inițiat 12 propuneri legislative. În schimb, Florin Gheorghe se află la primul mandat. El a avut 39 de luări de cuvânt, 35 de declarații politice, 40 de propuneri legislative, 84 de întrebări și interpelări și opt moțiuni.


Senatorul Moga nu se dezminte


Senator pe Colegiul 1, aflat la al cincilea mandat liberalul Puiu Hașotti a câștigat, anul trecut, un nou mandat sub umbrela USL. Pe parcursul acestui an de activitate parlamentară, el a avut 13 inițiative legislative, șase declarații politice, cinci întrebări și interpelări și 200 de luări de cuvânt în plen. În schimb, acesta nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite comunicate de presă. Colegiul 2 Senat este reprezentat de doi senatori. 


Nicolae Moga se află la al doilea mandat. A fost și a rămas unul dintre cei mai activi senatori care nu uită să viziteze electoratul care l-a trimis în Parlament. Pe lângă faptul că el merge în teritoriu a mai organizat și conferințe de presă. Activitatea sa parlamentară s-a concretizat în nouă inițiative legislative, noua declarații politice, opt întrebări și interpelări și 26 de luări de cuvânt în plen. 


Tot în Colegiul 2 Senat, județul Constanța este reprezentat de Marian Vasiliev (PP-DD). În primul an de mandat, el a avut opt inițiative legislative, trei întrebări și interpelări și a luat cuvântul în plen de 11 ori. Întreaga sa activitate este adusă la cunoștința opiniei publice prin intermediul conferințelor de presă. 


Colegiul 3 Senat este reprezentat de Alexandru Mazăre (PSD) aflat la al treilea mandat de parlamentar. El a avut 10 inițiative legislative, patru interpelări și a luat cuvântul în plen de opt ori. Nu organizează conferințe de presă ș nici nu transmite comunicate de presă. 


Colegiul 4 Senat are doi senatori. Mircea Banias (PC) se află la al doilea mandat de parlamentar. Deși activ în primul an de mandat, acum acesta pare că nu mai este atât de interesat pentru a-și face cunoscută activitatea parlamentară. El are nouă inițiative legislative, trei întrebări și interpelări, o declarație politică și a luat cuvântul în plen de șapte ori. 


La fel ca aproape toți ceilalți parlamentari aflați la primul mandat, senatorul Christian Gigi Chiru își promovează frecvent activitatea parlamentară prin intermediul conferințelor dar și al comunicatelor de presă. El are nouă inițiative legislative, nouă declarații politice, 22 de întrebări și interpelări și a luat cuvântul în plen de 23 de ori. 


Comentează știrea

165 comentarii. Pagina 2 din 17. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...17 
Papu
16 decembrie 2013
Mașina de vot

Mai vechi și acum mai nou au votat în parlament ca o cireadă de boi ! Se votează la ordin și în funcție de interese. Prostimea și boșorogimea și-au votat aleșii după chipul și asemănarea lor.

Toms Shoes Store
4 mai 2014
Toms Shoes Store

Hi, I log on to your blog named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" like very week. Your humoristic style is awesome, keep doing what you're doing! And you can look our website about Toms Shoes Store http://xjgl.mnkjxy.com/toms.html.

Toms Shoes Store
7 mai 2014
Toms Shoes Store

hello, I read your blogs named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" on a regular basis. Your writing style is witty, keep doing what you're doing! And you can look our website about Toms Shoes Store http://xjgl.mnkjxy.com/toms.html.

Toms Outlet
8 mai 2014
Toms Outlet

Hi there, I read your new stuff named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" daily. Your writing style is witty, keep it up! And you can look our website about Toms Outlet http://xjgl.mnkjxy.com/toms.html.

Toms Outlet
8 mai 2014
Toms Outlet

hello, I log on to your new stuff named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" on a regular basis. Your writing style is witty, keep doing what you're doing! And you can look our website about Toms Outlet http://xjgl.mnkjxy.com/toms.html.

Toms Online
8 mai 2014
Toms Online

Hi there, I log on to your blog named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" daily. Your humoristic style is awesome, keep doing what you're doing! And you can look our website about Toms Online http://xjgl.mnkjxy.com/toms.html.

hermes replicas handbags
10 mai 2014
hermes replicas handbags

hermes kelly quanto custa Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes replicas handbags http://www.athillshelties.com/hermes.html

Mens Stone-Washed
13 mai 2014
Mens Stone-Washed

Hi there, I log on to your blogs named "Stiri Politică : A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online" regularly. Your writing style is awesome, keep it up! And you can look our website about Mens Stone-Washed http://www.utomsus.com/Mens-Stone-Washed-cid-6.html.

Hermes Kelly Taschen
25 mai 2014
Hermes Kelly Taschen

u333uchanel.com Hermes Kelly Taschen http://www.ubilligetaschen.com/Hermes-Kelly-cid-164.html

Gucci Femmes Sacs
25 mai 2014
Gucci Femmes Sacs

u333uchanel.com Gucci Femmes Sacs http://www.usacspascher.com/Femmes-Sacs-cid-150.html

165 comentarii. Pagina 2 din 17. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...17 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : NOUL COD RUTIER, TRIMIS ÎN PARLAMENT
Pagina a fost generata in 0.3296 secunde