"Acordul cu FMI este un element de stabilitate macroeconomică"

63
< 1 min citire
Deputatul Partidului Conservator Mircea Irimie a declarat, astăzi, că acordul preventiv cu instituțiile financiare internaționale este un element de stabilitate macroeconomică. 
"PC și eu, personal, susținem acordul pe care Guvernul îl va semna cu FMI și cu Comisia Europeană pentru că mediul privat are nevoie de încredere, are nevoie de sprijin și de o relație deschisă, sinceră și coerentă cu Guvernul României. În acest moment, Guvernul moștenește arierate de peste 20 de miliarde de euro în urma activităților dintre statul român și mediul privat în perioada 2008-2012, 20 de miliarde de euro pentru facturi neachitate în urma recepțiilor făcute și a lucrărilor executate. Guvernul dorește să arate credibilitate și fermitate în plățile spre parteneri, în același timp acest acord este un element de stabilitate macroeconomică, este o curtare a mediului investițional străin care trebuie să înțeleagă că România este un partener cinstit, un partener care își va efectua plățile la timp și nu după ani de zile și nu după alte și alte guverne", a susținut deputatul PC, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0378 secunde