Adrian Veştea: "Avem 56 de noi contracte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny"

239
Adrian Veştea:
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a semnat 56 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 622.708.364,89 lei.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, contractele au fost semnate la sediul ministerului, împreună cu o parte din beneficiarii proiectelor, şi au ca principale obiective modernizarea drumurilor de interes local şi a infrastructurii stradale, înfiinţarea sau extinderea branşamentelor la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi construirea şi modernizarea unor poduri.

„De când am preluat mandatul de ministru al Dezvoltării, am dorit să mă întâlnesc cu dumneavoastră, autorităţile locale, beneficiari ai proiectelor pe care le derulează ministerul, tocmai pentru a ne cunoaşte şi pentru a vă transmite că aştept de la dumneavoastră să demaraţi proiecte integrate de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, de distribuţie a gazelor, pentru modernizarea infrastructurii de drumuri, consolidarea sau construirea de poduri, toate acestea în folosul comunităţilor pe care le administraţi. După semnarea contractelor, vă solicit ferm să urmăriţi executarea lucrărilor în conformitate cu proiectele depuse, astfel încât cetăţenii să beneficieze în cel mai scurt timp de serviciile de care au nevoie”, le-a precizat ministrul Veştea primarilor prezenţi la eveniment.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4582 secunde