AEP a lansat în dezbatere publică buna desfășurare a alegerilor prezidențiale

187
AEP a lansat în dezbatere publică buna desfășurare a alegerilor prezidențiale - aepalansat-1568831924.jpg
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale de anul acesta.


Conform unui comunicat al AEP, prin acest proiect de act normativ sunt propuse mai multe măsuri, printre care aplicarea corespunzătoare a metodologiei emise de AEP privind tragerea la sorți computerizată a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora. De asemenea, se are în vedere hotărârea Autorității privind aducerea la cunoștință publică a delimitării și a numerotării secțiilor de votare din țară, precum și a sediilor acestora, respectiv privind setul de condiții minimale pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile de votare, precum și dotarea minimală a acestora. Totodată, mai sunt vizate stabilirea normativelor privind ștampilele cu mențiunea "VOTAT", stabilirea modelului cererii pentru desemnarea ca președinte al biroului electoral al secției de votare din străinătate sau ca locțiitor al acestuia, stabilirea modelului notei logistice prevăzute de art. 23 alin. (6) lit. d) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.


Alte măsuri propuse fac referire la stabilirea perioadei în care Ministerul Afacerilor Externe trebuie să comunice Autorității Electorale Permanente propunerile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare privind sediile secțiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidențiale din anul 2019, respectiv 23 septembrie - 19 octombrie; se prevede perioada în care se vor desfășura operațiunile de desemnare a președinților birourilor secțiilor de votare din străinătate și a locțiitorilor acestora, respectiv 24 septembrie - 24 octombrie; sunt prevăzute materialele electorale pe care președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau locțiitorii acestora le primesc pe bază de proces-verbal în preziua votării; sunt definite persoanele care fac parte din categoria alegătorilor cu mobilitate redusă.


Proiectul de hotărâre a Autorității Electorale Permanente a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro și poate fi consultat la secțiunea "Legislație electorală - Transparență decizională".


Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ menționat pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected] până pe 23 septembrie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3672 secunde