Aleșii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive
Articole de la același autor
Inițiativa aparține deputaților PDL Cezar Preda și Gheorghe Udriște.
Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcția de primar, consilier local, consilier județean, președinte consiliu județean decât cel mult pentru două mandate.
Inițiatorii au considerat că, după două mandate consecutive, aleșii locali construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional local în care orice competiție electorală locală reală devine imposibilă și există situații concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunități a dus la acuzațiile de nepotism, conflict de interese sau corupție.
Proiectul a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere și vot final din 15 octombrie a fost depășit. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional.
Comentează știrea
asta ptca suntem un popor de parveniti, necinstiti, mincinosi. la noi majoritatea primarilor care ar putea fii iubiti de populatie devin automat interlopi, profitori, hoti. jaques chirac a fost 21 de ani primarul parisului si ar mai fi fost dar a devenit presedinte(doua mandate). si in acesti 21 de ani a fost acuzat ca a platit un bilet de avion din banii publici plus o secretara care nu isi avea rostul. pt asta a platit 2.000.000 euro amenda. nu a discutat. a semnat cecul imediat. parca este o diferenta intre tunurile de milioane de euro trase de ai nostrii si altii.
Celebra replica a lui Johannis "Deci, se poate!" se poate aplica si in cazul asta. Dar... mai avem de asteptat pana trece de tot parlamentul. Chiar sunt curios cum vor arata urmatoarele alegeri locale?
Este cazul sa se aplice si la parlamentari aceasta lege, altfel nu vom evolua. Poate se mai trezesc din somn. Ne sfideaza motaind pe scaune in parlament. Profesoara care pana mai ieri facea greva foamei in strada a spus ieri ceva de genul ca nu strada ia hotarari in locul parlamentarilor, ca vezi doamne strada a facut rau la alegerile din 16 noiembrie. Mai ca ii venea sa planga pentru Cati Andronescu... ce o sa pateasca ea ca i s-a ridicat imunitatea. PSD-isti indoctrinati nu uitati ca datorita strazii aveti voi azi mandat de parlamentar.
Cetățeni români din țară sau străinătate, doriți să începeți o afacere în România, în agricultură, industrie comerț sau alt domeniu și nu dispuneți de capital ? Doriți să participați la crearea "Fondului Național de Capital Distributiv" ? Accesați adresa: www.variantacojocaru.ro , categorii, Economia și finanțele publice, Fondul național de capital distributiv, documentați-vă, apoi sunați la unul din următoarele numere de telefon: Tel: 0766.511.920; 0744.596.179; 0726.561.114 Tel/Fax: 021.310.4623 sau trimiteți un mesaj la adresa de E-mail: [email protected] . Crearea și funcționarea Fondului Național de Capital Distributiv va schimba din temelii configurația societății românești, iar dumneavoastră veți fi unul dintre beneficiarii acestei împroprietăriri cu capital. Simpla dumneavoastră semnătură de adeziune vă asigură repartizarea sumei necesare, atât dumneavoastră personal cât și fiecăruia dintre cei cu care doriți să intrați în afaceri.
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...