Alte 800 de persoane suspectate de vot multiplu la europarlamentare

273
< 1 min citire
Polițiștii au întocmit 408 dosare penale în urma cercetărilor efectuate, până în acest moment, referitoare la 453 de posibile situații de vot multiplu în cazul alegerilor europarlamentare, iar la sfârșitul săptămânii au primit date referitoare la alte 817 persoane suspectate de vot multiplu.
Potrivit unui comunicat transmis de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), datele primite de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) referitoare la alte 817 persoane suspectate de vot multiplu, cu prilejul alegerilor pentru Parlamentul European, vor fi transmise Inspectoratelor Județene de Poliție, pentru efectuarea de cercetări, sub supravegherea procurorilor de la Curțile de Apel, în vederea soluționării cauzelor în cel mai scurt timp posibil. Verificarea listelor este realizată de către o firmă contractată de AEP care a transpus în format electronic datele cu cei care s-au prezentat la vot,  în colaborare cu o echipă de specialiști din partea Autorității.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde