"Am propus crearea unei Agenții de Combatere a Terorismului"

131
Președintele Klaus Iohannis a participat, azi, la Berlin, la o întâlnire de lucru cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul Belgiei, Charles Michel, și cu premierul Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat. La final, președintele a precizat, într-o declarație de presă, că a propus crearea unei Agenții pentru Combaterea Terorismului.

"În cadrul întâlnirilor am propus crearea unei agenții pentru combaterea terorismului, cred că ar putea să crească nu numai securitatea, ci și sentimentul securității. În ansamblu, consider că a fost o discuție foarte bună", a spus președintele.

Totodată, șeful statului a mai precizat:

"Dacă vorbim despre o temă care este centrală în toate dezbaterile naționale, securitatea, trebuie să vedem cele două aspecte: securitatea externă, și vorbesc despre întărirea controlului la granițele externe ale Uniunii Europene, și securitatea internă, în special prevenirea actelor de terorism. Din păcate am avut prea multe astfel de acte", a spus Iohannis, precizând că aceasta a fost o temă majoră a discuțiilor.

Președintele a afirmat că a constatat "un larg consens" pe această temă și se arată convins că în viitorul apropiat vor exista măsuri concrete care să îmbunătățească situația.

El a prezentat chiar una dintre propunerile sale pe această temă. "Am propus ca o măsură concretă, deocamdată este o propunere și vedem cum se poate transpune în practică, crearea unei agenții europene de combatere a terorismulul. Ar fi o măsură concretă care ar înlcui multiplele autorități care se ocupă de prevenirea terorismului și ar putea realemente să crească securitatea propriu zisă, dar și sentimentul securității în interiorul UE", a explicat Iohannis.

Întâlnirea a avut loc în contextul procesului de pregătire a reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie a.c., care va avea ca subiect de dezbatere viitorul Uniunii Europene în noul cadru creat după referendumul din Regatul Unit al Marii Britanii, se mai arată în comunicat. Potrivit programului, întâlnirea are loc la ora 14.00, ora României.

Reuniunea de la Berlin face parte din seria de contacte pe care Președintele României le are cu lideri europeni în cadrul acestui proces de reflecție privind viitorul Uniunii Europene.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6651 secunde