"Am propus înființarea unui grup de acțiune care să dezvolte politici în domeniul protecției copilului"

124
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că a propus înființarea, în Parlament, a unui grup de acțiune care să dezvolte pe termen lung politici în domeniul protecției copilului și să urmărească dacă aceste politici sunt puse în aplicare.

"Eu cred că cei 700.000 de oameni cu dizabilități din România, în special cei 90.000 de copii, trebuie să fie o prioritate în stabilirea politicilor de protecție și asistență. Parlamentarii trebuie să fi o voce în această chestiune și am să sprijin cu toată tăria apariția unui grup de lucru în această zonă. Eu știu ce înseamnă asta, lupt de aproape trei ani să combat traficul de persoane și traficul de copii din România, puțină lume înțelege că este o dramă de care se lovesc familiile sărace, în special în mediul rural, care nu își pot permite să ducă copilul la școală sau dacă îl duc la școală el este vulnerabil", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului, în deschiderea simpozionului "O singură voce pentru dizabilitate". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4522 secunde