Ana Marcu este singurul candidat înscris în cursa pentru șefia Organizației de Femei a PNL Constanța

2033
Ana Marcu este singurul candidat înscris în cursa pentru șefia Organizației de Femei a PNL Constanța - 6c137d3baeb0f02943ced3d280ec4be1.jpg
Liberalele din Constanța se întrunesc sâmbătă dimineață, începând cu ora 10.00, în cadrul unei adunări generale în vederea alegerii noului lider și în vederea stabilirii noii structuri a biroului politic. Evenimentul va avea loc în Sala Mică a Casei de Cultură Constanța.
Liderul Organizației Municipale a PNL Constanța, Victor Manea, a declarat că, în această cursă, s-a înscris un singur candidat pentru președinție, respectiv Ana Marcu, și 17 candidați pentru Biroul Politic Municipal. Potrivit lui Victor Manea, noua structură a biroului politic va arăta astfel: un președinte, cinci vicepreședinți, membri simpli și membri supleanți.
Ana Marcu a mărturisit pentru ziarul "Cuget Liber" că s-a înscris în Partidul Național Liberal încă din 1990, dar a început să activeze din 2004. Ea a mai precizat că, în perioada 2004-2008, a deținut funcția de secretar al Biroului Permanent Municipal al PNL Constanța.
Este economist de profesie și activează în domeniul financiar-bancar de peste 20 de ani. În prezent, este directorul unei sucursale bancare.
Ana Marcu a anunțat că, după ce se va stabili echipa de conducere, Organizația de Femei va pregăti o serie de evenimente de interes pentru comunitate. Totodată, ea a menționat că Organizația de Femei împreună cu Organizația Municipală a PNL Constanța mizează în principal pe atragerea și implicarea oamenilor de afaceri în viața politică. Ana Marcu a explicat faptul că liberalele vor face un sondaj în rândul oamenilor de afaceri, dar și al alegătorilor în general, pentru a vedea care sunt așteptările și dorințele lor privind administrația publică locală și ulterior își vor pregăti strategia de atac pentru alegerile din 2012.
Ana Marcu a preluat șefia interimară a Organizației Municipale de Femei în luna august, după ce, la mijlocul lunii iunie, Olga Zeicu a decis să renunțe la această funcție. Ulterior, cei trei vicepreședinți ai Organizației de Femei a PNL Constanța, Elena Zahiu, Mărioara Costandache și Iulia Burlacu, precum și membrii Constanța Loica, Angela Doicescu, Silvia Lupu și Ioana Pernici și-au dat demisia, la rândul lor, din funcțiile pe care le-au obținut în urma alegerilor desfășurate în mod democratic. Femeile liberale au susținut în motivarea demisiei lor că au făcut acest pas în semn de solidaritate cu președintele lor, Olga Zeicu, "care a fost exclusă pe nedrept din PNL".
Femeile liberale au protestat la acel moment față de felul în care s-au derulat alegerile din cadrul Adunării Municipale. Ele au susținut ferm că noua conducere de la municipiu a fost aleasă prin "metode frauduloase".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2846 secunde