Traian Băsescu:

"Aproximativ 14.000 de noi membri s-au înscris în PMP în ultimele 30 de zile"

244
4

Articole de la același autor

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, ieri, că în PMP s-au înscris în ultima lună circa 14.000 de noi membri de partid, precizând că a primit această informație la întâlnirea pe care a avut-o cu liderii din teritoriu ai formațiunii.

"Am vrut să mă întâlnesc și cu lideri ai PMP din teritoriu și am avut o discuție care mi-a plăcut. Partidul este foarte determinat să-și consolideze organizațiile teritoriale și să se pregătească pentru alegerile din 2016. Cred că este mai mult entuziasm ca oricând în partid. Și ce e îmbucurător, ce aflu de la președinții de organizații, foarte mulți oameni care nu au făcut niciodată politică. Mi-au arătat scriptele centralizatoare din organizații și în ultimele 30 de zile s-au înscris circa 14.000 de membri noi în partid", a declarat fostul președinte.

Fostul șef al statului a mai adăugat că, în opinia sa, "partidul are o șansă bună și crede că vine semnalul că partidele de tranziție și-au încheiat misiunea și trebuie construite partide noi". 

Comentează știrea

zapacila
4 martie 2015
hai sictir

Sa mori tu! si banuiesc ,ca 13.999 i-a adus Palaz de la Constanta si unu din dragoste fata de Elenauta.Cine cacat mai vine la PMP-ul curului, un partid de penali?

mr.anaconda
4 martie 2015
?????

Oare? Unii sunt chiar dusi cu pluta.

rex
4 martie 2015
minciuni basiste

Refuz sa cred ca sunt asa multi cretini care sa se alature mafiotului sef, Basescu, la adunatura gunoaielor din cloaca pmp!

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3783 secunde