Ați donat bani pentru "Cumințenia Pământului"? Guvernul a aprobat restituirea sumelor de bani

397
Ați donat bani pentru

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat o hotărâre privind modul în care vor fi restituite sumele de bani donate pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși "Cumințenia Pământului". Astfel, actul normativ prevede că donatorii neidentificați pot depune cerere de returnare până la 30 septembrie 2018.


"Hotărârea de Guvern venită de la Ministerul Culturii și Identității Naționale stabilește modul în care vor fi restituite sumele de bani donate pentru Cumințenia Pământului. Au fost corectate astfel lipsurile legislative din 2016 care au făcut ca donațiile să nu poată fi restituite până acum", a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Agerpres.


El a precizat că, din informațiile primite de la Ministerul Culturii, în prezent, o mare parte a donatorilor sunt identificați, dar sunt și cazuri în care aceștia nu au fost identificați.


"Proiectul de hotărâre adoptat în ședința de Guvern vine cu clarificări pentru aceștia. Așadar, donatorii neidentificați vor depune la Ministerul Culturii și Identității Naționale o cerere de restituire a sumelor până la data de 30 septembrie 2018. Adresele de depunere a cererii, care cerere poate fi depusă și electronic, vor fi făcute publice pe site-ul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Tot pe site-ul ministerului găsiți și modelul cererii, tot acolo va exista și un ghid privind modul în care se completează și modul în care se restituie banii donați în această subscripție publică", a explicat Barbu.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, în baza de date a donatorilor se regăsesc persoanele care au donat prin virament, ordin de plată în lei sau dispoziție de transfer valutar intrabancar și interbancar, prin intermediul site-ului campaniei "www.brancusiealmeu.ro" cu plată prin card bancar, transfer bancar electronic, internet banking sau prin sms pentru numerele de telefon active.


"Pentru donațiile venite prim sms returnarea se va face fie prin rectificarea facturii sau prin bonusarea numerelor de telefon în cazul cartelelor prepay. Adică, cine a trimis un sms dacă are cartelă prepay i se va suplimenta contul de pe numărul de telefon, dacă este pe abonament la plata facturii va avea această sumă deja în cont și i se va scădea din plata facturii. Persoanele fizice sau juridice care au donat sume de bani și care nu doresc restituirea acestora trebuie să-și exprime această opțiune în mod expres în scris către Ministerul Culturii și Identității Naționale până pe 30 iunie 2018", a mai spus Nelu Barbu.


El a adăugat că autoritățile intenționează să restituie banii donați pentru "Cumințenia Pământului", până la data de 31 decembrie 2018. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5831 secunde