Au început lucrările la locuințele ANL din comuna Cumpăna

726

Articole de la același autor

Administrația publică din comuna Cumpăna a dat startul lucrărilor de execuție la obiectivul de investiții "Locuințe pentru tineri destinate închirierii P+3E+M – 64 UL" (4 tronsoane), strada Vasile Pârvan, nr.1E, comuna Cumpăna – etapa a II A.

Potrivit primarului Mariana Gâju, programul de construcții de locuințe pentru tineri destinate închirierii este derulat prin Agenția Națională pentru Locuințe București. Durata de execuție este 24 luni.

La inaugurarea lucrărilor, alături de primarul comunei Cumpăna - Mariana Gâju, au fost prezenți, din partea Agenției Naționale de Locuințe, directorul general ANL - Adrian Chițescu, directorul Direcției Construcții Locuințe - Ioana Simion, director Direcția Regională – Lucian Scarlat. De asemenea, au participat Ionuț Nica (proiectant), director Structuri SRL și Călin Nica (constructor), director Blue Konnyk.

Reamintim că în vara anului trecut a fost predat amplasamentul situat pe strada Vasile Pârvan – în zona Campusului școlar din Cumpăna – destinat construcției a 64 de noi unități locative – locuințe de tip ANL, etapa a III-a. Locuințele ce urmează a fi construite vor avea regim P + 3 – 4 duplex.

Acest program prevede construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (ordonator principal de credite), prin Agenția Națională pentru Locuințe (ordonator secundar de credite) are în vedere realizarea de locuințe destinate tinerilor ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în condițiile pieței. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3886 secunde