"Avem o capacitate administrativă redusă"

137
< 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a punctat, ieri, că problema incapacității țării noastre de absorbție a fondurilor europene este cauzată și de capacitatea administrativă redusă, ca urmare a faptului că funcționarii publici sunt slab pregătiți.
"Aș spune două cuvinte și despre România așa cum o văd eu în această criză care parcă nu se mai sfârșește și nu numai că dă sentimentul că nu se mai sfârșește, dar parcă ai tot timpul convingerea că ideea unei ieșiri din criză pe termen mediu nu este una care să aibă un fundament, pentru că foarte probabil toate statele UE trebuie să umble undeva în mecanismele pe care nu demult le-am crezut invulnerabile și care acum se dovedesc a fi profund vulnerabile", a spus Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.03 secunde