Azi aflăm numele noului ministru de Interne

116
1 min citire
Azi aflăm numele noului ministru de Interne - dacianciolos1-1473145325.jpg
Premierul Dacian Cioloș urmează să anunțe în cursul zilei de marți numele celui care va prelua interimatul Ministerului de Interne, deși Guvernul anunțase că acest lucru se va întâmpla luni, din cauza negocierilor și discuțiile pe acest subiect, primul nume luat în calcul fiind cel al șefului Cancelariei, Dragoș Tudorache, potrivit unor surse oficiale.
Premierul Dacian Cioloș a anunțat joi că a acceptat demisia lui Petre Tobă de la MAI și că până luni va înainta președintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire a acestuia. Discuțiile cu privire la înlocuitorul lui Tobă au început de vineri dimineață, fiind luate în calcul atât varianta unei propuneri interimare, cât și cea a unui nou ministru plin.
Anunțul a fost însă întârziat și de vizita premierului în Germania, dar și de negocierile care au urmat în Guvern cu privire la înlocuitorul lui Petre Tobă. Potrivit premierului, aflat luni seara în Germania, el va prezenta marți numele noului ministru, cel mai probabil unul interimar.
Încă de vineri dimineață au apărut informații potrivit cărora șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache, va prelua interimar conducerea MAI. Surse oficiale au declarat, pentru News.ro, că Tudorache a purtat discuții cu Cioloș pe această temă și este posibil chiar ca Tudorache fie numit chiar ministru plin, până la finalizarea mandatului.
Dragoș Tudorache este șeful Cancelariei prim-ministrului. El a ocupat interimar și portofoliul Comunicațiilor, din 5 iulie până în 10 august, după demisia lui Marius Bostan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0335 secunde