Băsescu și Ponta nu s-au înțeles privind reprezentarea României la Bruxelles

402
Băsescu și Ponta nu s-au înțeles privind reprezentarea României la Bruxelles - basescu-1339711212.jpg
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, ieri cu președintele Traian Băsescu, de unde a plecat cu scurt timp în urmă. Întâlnirea a durat aproximativ o oră, dar nu a fost cu succes, cei doi fiind în continuare în dezacord total cu privire la cine pleacă la Consiliul European. 
"A fost o discuție destul de lungă, am discutat și de Consiliul European. Nu am ajuns la o concluzie. Nu ne-am înțeles încă și vom continua dialogul, pentru ca, până pe 28, să agreăm soluția. O să mă mai văd cu preșe-dintele. Din punctul meu de vedere, soluția cea mai bună este compro-misul. (...) Important e când merg acolo să am un punct de vedere agreat și cu președintele și cu Parlamentul. (...) Până la urmă este foarte important ca pe 28 să nu fim în situația (...) altor țări și să rezolvăm în fața partenerilor europeni un conflict de natură internă", a spus Ponta, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, a precizat că șeful statului nu dorește să facă niciun comentariu referitor la discuția pe care a avut-o cu Ponta.
Reamintim că șeful statului a declarat miercuri că a avut o discuție cu Victor Ponta și că urma să se întâlnească cu acesta în cursul zilei de ieri, subiectul fiind reprezentarea României la Consiliul European din 28 iunie. 
Întrebat cine va merge la Consiliul European din 28 iunie, președintele a spus doar că el nu are de gând să abdice de la atribuțiile sale și nici să se pună în situații ridicole. 
La rândul său, primul-ministru Victor Ponta a declarat că el va merge la Consiliul European din 28 iunie pentru că nu este vorba de o chestiune de orgolii, menționând că acolo se vor discuta numai subiecte de politică guvernamentală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3598 secunde