Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, după o ședință informală a conducerii partidului, că reprezentanții PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri.
PDL va avea tot miercuri, înainte de întâlnirea cu liberalii, o ședință a Biroului Permanent Național.
Și PNL are programată miercuri, de la ora 14.00, o reuniune a Delegației Permanente.
Astăzi, liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat la sediul PNL pentru a discuta cu președintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare.
Ungureanu a declarat, la finalul discuției cu Antonescu, că discuțiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă și nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie "decenți".