Câinii comunitari nu mai pot fi eutanasiați. Cum scăpăm însă de ei?

2244
34
Câinii comunitari nu mai pot fi eutanasiați. Cum scăpăm însă de ei? - cainimaidanezi4-1326300909.jpg
Mai mulți primari constănțeni au comentat pentru Cuget Liber decizia magistraților Curții Constituționale de a declara neconstituțională eutanasierea câinilor comunitari.

"Eu nu puteam să îi omor oricum"

Aflat printre puținii primari care se declară împotriva deciziei de eutanasiere a câinilor fără stăpân, edilul orașului Băneasa spune că decizia CCR i-a luat o piatră de pe inimă. Gelu Iordache declară faptul că nu ar fi fost în stare să ia decizia de a curma viețile patrupedelor în condițiile în care el însuși este un foarte mare iubitor de animale. De altfel, explică Iordache, în Băneasa nici au existat probleme în acest sens, câinii comunitari fiind acceptați și îngrijiți de oameni, adoptați sau ținuți pe lângă blocuri.

"Vă spun sincer că nici nu aveam de gând să îi eutanasiez. Mi se ridică părul pe mână când aud de așa ceva. Eu personal am 14 pisici și 15 câini și iubesc animalele pentru că sunt niște suflete nevinovate. N-am avut plângeri nici din partea oamenilor în această privință. Majoritatea câinilor care sunt în Băneasa nu sunt violenți, iar oamenii îi iau și le oferă de mâncare pe lângă blocuri sau pe lângă case. Alții sunt duși unor ciobani veniți din țară cu turme de oi care au grijă de ei. Cum îi hrănesc pe cei trei câini ai lor, așa pot hrăni și alți 4-5 din oraș, iar câinii le apără animalele. La noi chiar nu este o problemă și oricum nu aș fi avut niciodată sufletul să îi omor, aș fi găsit altă rezolvare", a menționat Iordache.

În așteptarea unei noi legi…

Nici primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, nu s-a declarat deranjat de decizia Curții Constituționale. Iordache a explicat faptul că, în această situație, trebuie să aștepte apariția unei legi care să ajute primăriile la reglementarea problemei câinilor fără stăpân.

"Nu avem ce să facem altceva decât să așteptăm să fie întocmită o lege, care să fie declarată constituțională, și care să ne ajute să rezolvăm această problemă. Trebuie să existe totuși un cadru legal, fie că acesta o să impună eutanasierea, adopția sau sterilizarea. Eu în principiu nu sunt exclusiv pentru eutanasiere", a declarat Marian Iordache.

Primarul localității Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a declarat că, din punctul său de vedere, nici forma inițială a legii prin care responsabilitatea revenea Consiliilor Locale, nu era tocmai oportună.

"Este o problemă care trebuie rezolvată. Totuși, eu am avut rezerve și în privința deciziei de a acorda responsabilitate fiecărei primării în parte. În această situație exista riscul ca unii primari să opteze pentru eutanasiere, iar vecinii lor să nu. Pentru ca problema să fie soluționată odată pentru totdeauna, cred că ar trebui să existe o lege care să se aplice pentru toată lumea", a specificat Cojocaru.

Edilul localității Techirghiol, Adrian Stan, a explicat că se vede obligat să apeleze în continuare la serviciile firmei de ecarisaj pe care a contractat-o, deși, după cum ne-a declarat în trecut, aceasta are un mod cel puțin ciudat de a-și face treaba.

"Trebuie să ne supunem legii. Dacă eutana-sierea a fost declarată neconstituțională, vom gestiona situația cu ajutorul firmei de ecarisaj în continuare, dar v-am explicat că există o problemă cu aceasta, în sensul că avem informații că animalele fără stăpân sunt plimbate dintr-o localitate în alta. Oricum, trebuie să ne descurcăm cu legea pe care o avem", spune Stan.

Edilul localității Ovidiu, Dumitru Bocai, a declarat că nu poate face altceva decât ceea ce este stabilit prin lege. Bocai a explicat că, deși este un iubitor de animale, consideră că eutanasierea ar fi o soluție. El a criticat atitudinea celor care militează împotriva uciderii câinilor fără stăpân, declarând că aceștia nu fac altceva decât să chinuiască animalele neavând grijă de ele și lăsându-le să se înmulțească la nesfârșit.

"Eu cred că cei care se declară iubitori de animale și militează împotriva eutanasierii ar trebui să se gândească mult mai bine la copiii și bătrânii care sunt mușcați zilnic de câinii de pe stradă. Ar trebui să conștientizeze că nici animalelor nu le este bine în aceste condiții, și ar trebui să aibă o altă atitudine asupra situației. Există foarte mulți posesori de câini care contribuie la agravarea problemei. Nu își sterilizează animalele și le lasă libere, iar acestea fac pui și cresc populația canină. Fiecare persoană care locuiește la casă are cel puțin un câine, nesterilizat care ulterior va face pui, iar puii vor fi duși undeva pe lângă un loc și mai depar-te este dezastru. Cred că trebuie să ne gândim bine care ne sunt prioritățile. Nu putem să punem viața unui câine înaintea vieții unui om. În cazul acesta să nu mai tăiem nici vaca, nici porcul, nici găina", a declarat, printre altele, Bocai.

Problema cea mai mare privind câinii comunitari în județ este însă în municipiul Constanța. Aici, zeci de mii de maidanezi stăpânesc, de ani buni, străzile, parcările și parcurile, atacând în haite exact ca animalele sălbatice. Până acum, autoritățile locale s-au complăcut în a trece cu vedere problema, așteptând ca rezolvarea să vină de la alții. Acum că eutanasierea câinilor nu mai este posibilă, cel mai probabil nimic nu se va schimba la Constanța, singura variantă pentru cetățenii fiind aceea de a învăța să supraviețuiască acestor animale.

Comentează știrea

34 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 
Maverick777
12 ianuarie 2012
maidanezi n-au ce sa caute pe strada ,langa blocuri sau institutii,fiind animale periculoase

Si iata ca in continuare nu suntem in siguranta pe strada. In curand, maidanezii nu vor mai trai in orasele noastre, ci vom trai noi in imparatia lor. Nu am sustinut ca masura obligatorie eutanasia, desi nu o exclud, insa strangerea cainilor de pe strazi este imperios necesara.

Sanda Popa
13 ianuarie 2012
Cainii comunitari

Merita felicitari acei primari care au curajul de a face public faptul ca sunt omenosi si iubitori de animale!Crima nu a fost niciodata o solutie.Bravo lor!

Pachitanu I.Vasile
31 mai 2012
câiinii vagabonzi(fără stăpâni)

De ce este greu de înțeles?? câiinii sunt :câiini cu stăpâni (document de proprietate ,certificat sanitar -veterinar ,spațiu adecvat etc.) și câiini fără stăpâni (vagabonzi,comunitari) pentru care se cheltuiesc sume incomensurabile (de unde atâțea bani ,și pentru ce fapte mărețe ???) și care produc mari pagube (disconfort, boli la populație ,cheltuieli cu medicamentele ,spitalizări,frică de a merge pe stradă în siguranță etc.etc.etc.) Părerea mea sinceră este:trebuie terminat consumul inutil de bani publici fără rezultate concrete (unii fac bani buni din această afacere în detrimentul populației) cu acțiuni pompieristice -populiste .Câinii fără stăpâni trebuie adunați unul câte unul și EUTANASIAȚI.Dacă nu..., continuați cu măsurile actuale ,să se deschidă spitale speciale pentru cetățenii mușcați și câinii comunitari îi vom găsi pe străzi și în mileniul următor.Nu este altă soluție eficientă ,după părerea mea ,decât eradicarea ..bolii.. prin EUTANASIEREA CÂINILOR (repet)FĂRĂ STĂPÂNI.

Hingheru www.maidanezi.tb.ro
11 iunie 2012
EUTANASIEREA

Maidanezi trebuie eutansiati si zoofilii alias cutomani castrati si cei raspunzatori pentru crime comise de maidanezi trasi la raspundere

34 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Cetățenești : Maidanezii seamănă teroare între blocuri
Miercuri, 14 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : O elevă a fost sfâșiată de câini
Pagina a fost generata in 0.3019 secunde