Cantină socială și centru de zi - proiect european de peste un milion de euro la Năvodari

800
Cantină socială și centru de zi - proiect european de peste un milion de euro la Năvodari - navodari-1362421054.jpg
Orașul Năvodari va beneficia de o cantină socială și un centru de zi la standarde europene. Investiția, în valoare de 4,76 milioane de lei, va fi realizată, în cea mai mare par-te din fonduri și de la bugetul de stat, urmând ca Primăria Năvodari să contribuie doar cu o cotă de 2%, adică aproximativ 77.000 lei. 

Ieri a fost organizată conferința care marchează începerea lucră-rilor efective, în cadrul căreia au fost prezentate toate aspectele legate de implementarea, utilitatea și impactul acestuia în comunitate. Potrivit organizatorilor, va fi modernizată și extinsă o veche cantină, care în trecut a deservit liceul Lazăr Edeleanu. Clădirea se află în prezent într-un avansat stadiu de degradare și este impracticabilă. Cu bani europeni, aceasta va fi modernizată și dotată, urmând să primească o destinație strict socială și educațională. Astfel, aici va funcționa o cantină socială și un centru de zi, urmând ca aici să primească sprijin năvodărenii cu probleme. Astfel, peste 200 de persoane provenite din familiile nevoiașe vor primi cel puțin o masă caldă pe zi, 25 de copii vor beneficia de servicii socio-educative (tip after-school), în timp ce 60 de persoane vor beneficia de servicii sociale, în special consultații și tratamente medicale.

Lucrările vor consta în reabilitarea clădirii existente precum și o recompartimentare a spațiilor. Astfel, la parter vor fi amenajate trei centre sociale (unul pentru persoane în vârstă și două pentru copii), cabinete medicale, precum și spații de depozitare. La etaj va fi cantina socială, echipată la standarde europene. Centrul va fi dotat cu o centrală termică pe gaz, dar care va folosi și energie solară.

Potrivit constructorului, lucrările vor începe zilele acestea și, deși proiectul are o perioadă de implementare de 18 luni, investiția va fi finalizată pe 15 iunie.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității și infrastructurii serviciilor sociale din orașul Năvodari și ridicarea acestor servicii la standarde europene. Pe de altă parte, prin construirea cantinei sociale și a centrului de zi, comunitatea va beneficia pe termen lung, prin creșterea nivelului de educație, reducându-se infracționalitatea și numărul de asistați social.

Viceprimarul Florin Chelaru a declarat că acest proiect face parte dintr-o lungă serie de investiții cu fonduri europene, menite să schimbe fața orașului Năvodari. "Prin acest proiect aducem la Năvodari 1 milion de euro. Dar, mult mai important decât asta, este faptul că persoanele cu probleme sociale vor găsi aici un adevărat sprijin. Pe lângă o masă caldă, copiii vor beneficia de un sistem after school, de consiliere și ajutor specializat", a precizat Florin Chelaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2548 secunde