Carmen Iohannis, citată la Parchetul General, în dosarul caselor din Sibiu

152
Carmen Iohannis, citată la Parchetul General, în dosarul caselor din Sibiu - anbnjnc9odawjmhhc2g9ymzjmjkwndqx-1543230257.jpg
Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a fost citată, pe 10 decembrie, la Parchetul General, pentru a fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunț în legătură sumele de bani obținute din închirierea unui imobil, au declarat, luni, reprezentanții Parchetului pentru Agerpres.


Carmen Iohannis a mai fost chemată o dată la Parchetul General, în data de 15 noiembrie, însă ea le-a transmis atunci procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, deoarece îl însoțea pe președintele Klaus Iohannis într-o vizită în Marea Britanie.


Acest dosar a fost deschis în urma unui denunț depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva președintelui Klaus Iohannis, a soției acestuia, Carmen Iohannis, precum și împotriva notarului Radu Gabriel Bucșă, reclamați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.


Inițial, denunțul a fost înregistrat în mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și ulterior la Parchetul General.


În denunțul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniți din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.


În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deținut de Klaus și Carmen Iohannis.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Iunie 2017
Stire din Politică-Administrație : Klaus Iohannis, aniversatul zilei
Pagina a fost generata in 1.2295 secunde