Ce i-a scris Palaz lui Făgădău despre Mazăre

984
Ce i-a scris Palaz lui Făgădău despre Mazăre - claudiupalaz131316950268-1317242055.jpg
Prefectul Claudiu Palaz i-a transmis, ieri, o scrisoare deschisă viceprimarului Constanței, Decebal Făgădău, prin care îi mulțumește acestuia pentru că a avut curajul de a recunoaște investiția realizată de Guvern pentru construirea șoselei de centură.

"Mă bucur că recunoașteți în mod public realizările în beneficiul constănțenilor ale Ministerului Transporturilor condus de doamna ministru Anca Boagiu. Mă refer aici la devierea traficului greu pe varianta ocolitoare a municipiului nostru, soluție realizabilă începând cu 1 octombrie, ca urmare a finalizării acesteia, proiect care a reprezentat una dintre prioritățile investiționale ale Guvernului României pentru acest an", menționează Palaz în scrisoarea sa.

De asemenea, prefectul a criticat atitudinea pe care primarul Constanței, Radu Mazăre, a avut-o față de acest proiect, menționând că, în multe situații, primarul a informat greșit opinia publică.

"Nu în puține rânduri, opinia publică a fost în mod eronat informată de către primarul Mazăre în legătură cu acest subiect, dumnealui declarând în repetate rânduri că nu există soluții pentru traficul autovehiculelor de mare tonaj care afectează atât circulația pe Podul de Butelii, cât și structura acestuia, altele decât repararea podului de la IPMC și că realizarea variantei ocolitoare este doar o promisiune a guvernării. Iată însă că, de la 1 octombrie, nu mai avem trafic greu în Constanța, căci cele mai bine de 1.500 de camioane care produc disconfort constănțenilor vor fi deviate pe varianta ocolitoare, idee pe care am susținut-o public, și nu de puține ori. Apreciez că un reprezentant al administrației municipale nu se ferește să recunoască această investiție atât de importantă pentru Constanța și sper ca această atitudine să fie adoptată de fiecare dată când guvernarea realizează proiecte importante pentru constănțeni", menționează Palaz în scrisoarea sa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce îi scrie Palaz lui Făgădău
Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz l-a reclamat pe Tusac la DNA
Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz pregătește primarii de secetă
Pagina a fost generata in 0.7089 secunde